CS Mioveni - Rapid 0-0 | Dică rămâne neînvins la noua echipă! Penalty ratat de Dugandzic și încă un pas greșit pentru giuleșteni
CS Mioveni și Rapid au remizat în etapa cu numărul 26 a Superligii României.
CS Mioveni 0-0 Rapid
FINAL!
Min. 86: PENALTY RATAT! Duganzic a înscris prima dată, dar lovitura s-a reluat după ce jucătorii intraseră în careu înainte de execuție, atacantul a bătut încă o dată dar a trimis mult peste poartă!
Min. 83: PENALTY pentru Rapid! Arbitrul arată punctul cu var după un henț comis de un fundaș de-ai gazdelor.
Min. 77: OCAZIE RAPID! Alex Ioniță primește perfect în fața careului mic, își așează balonul și șutează, dar mingea e deviată. Arbitrul însă arată repunere din careul mic.
Min. 72: OCAZIE RAPID! Centrare bună în fața careului mic, Săpunaru reia cu un voleu, dar trimite peste poartă.
Min. 60: OCAZIE! Costache pătrunde în careu și șutează în fața porții din cădere, dar balonul e respins de un fundaș de-ai gazdelor, care e aproape să trimită în propria poartă, dar balonul se duce pe lângă.
Min. 46: A început a doua repriză!
Min. 45: PAUZĂ!
Min. 37: OCAZIE! Gazdele profită de o serie de erori în apărarea giuleșteană, Sno centrează pentru Diallo, care reia cu capul, însă trimite pe lângă poartă.
Min. 14: OCAZIE! Centrare bună la bara a doua, Antal se înalță și reia cu capul din fața porții, dar trimite mult peste poarta lui Moldovan.
Min. 11: OCAZIE! Onea șutează puternic din lovitură liberă după ce Săpunaru i-a aranjat balonul, dar trimite în bară.
Min.1: A început meciul!
Echipele de start
CS Mioveni: Greab - Sno, Garutti, Scarlatache, Marquinhos Pedroso - M. Panait, Lixandru - Antal, Benchaib, Diallo - B. Rusu
Rezerve: D. Croitoru - Rădescu, Lepistu, Mboumbouni, Krasniqi, Burnea, Buziuc, V. Pop
Antrenor: Nicolae Dică
Rapid: Moldovan - Onea, Săpunaru, Iacob, Junior Morais - Pănoiu, Al. Albu, Kait - Emmers, Dugandzic, Al. Ioniță II
Rezerve: Drăghia - Belu-Iordache, Ignat, Crivac, Crepulja, Bamgboye, V. Costache, A. Ciobanu, Luckassen
Antrenor: Adrian Mutu
CS Mioveni - Rapid, LIVE TEXT de la 20:00
CS Mioveni și Rapid se vor întâlni în runda 26 a Superligii. De la venirea lui Nicolae Dică, argeșenii sunt neînvinși. Le-au învins pe Petrolul Ploiești, 1-0, și UTA Arad, 2-1, și au făcut egal cu Sepsi OSK, 1-1, și U Cluj, 2-2. În timp ce giuleștenii au pierdut ultimul joc din campionat, 1-2 cu FCU Craiova, de pe teren propriu.
Istoria întâlnirilor directe în campetiția internă este dominată de Rapid, care a câștigat 6 dintre cele 8 partide. CS Mioveni s-a impus o singură dată, iar într-o partidă a smuls un rezultat de egalitate.
După 25 de etape, Rapid ocupă locul 4, cu 45 de puncte acumulate. De cealaltă parte, în ciuda rezultatelor bune obținute cu Nicolae Dică pe banca tehnică, argeșenii se află în continure pe ultimul loc, cu 17 puncte adunate.
Sursa foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News