CSA Steaua atacă promovarea cu un jucător care a retrogradat cu Dinamo! Daniel Oprița l-a mai dorit și în iarnă
Daniel Oprița a pus ochii pe un jucător de la Dinamo.
Săptămâna trecută, jucătorii lui Dinamo au bifat o performanță neagră în istoria clubului. Au retrogradat în premieră în Liga 2, după ce U Cluj s-a impus pe teren propriu cu 2-0, iar pe stadionul din Ștefan cel Mare a obținut o remiză, 1-1.
Doar că, chiar și în aceste condiții, jucătorii „câinilor” sunt curtați de către alt cluburi. Balthazar Pierret (22 ani) i-a atras atenția lui Daniel Oprița (40 ani), antrenorul celor de la CSA Steaua dorindu-l insistent în iarna acestui an.
Daniel Oprița: „Mi-a plăcut mult de el!”
„Am vrut să îl aduc pe Pierret la Steaua! Eu vorbisem de mult cu el, de o lună, dar la noi la club tot că stai, să vedem, că nu știu cum facem. L-am sunat și el era pe drum să semneze cu Dinamo! Atunci ne-am hotărât și noi și făcusem rost de tot ce trebuie. A fost prea târziu pentru că deja se înțelesese cu Dinamo!
E jucătorul pe care îl văzuzem, discutasem și de bani, tot, și trebuia să semneze. Îi propusesem un salariu de 3.500 de euro. Mă hotărăsem de mult timp. Mi-a plăcut mult de el. Am vorbit cu impresarul lui și bătusem palma.
De la început am vrut să îl iau, dar nu știam dacă există posibilitatea să îl plătim. Eu sunt în discuții cu mai mulți jucători străini din România și din străinătate”, a declarat Daniel Oprița pentru Fanatik.
Inclusiv impresarul închizătorului francez a precizat că Balthazar Pierret nu va mai evolua la Dinamo în sezonul viitor, salariul mic fiind un factor decizional.
„Balthazar nu mai rămâne sub nicio formă la Dinamo! La Dinamo avea 4.000 de euro salariu. Nici Baptiste Aloe. Joacă alții titulari care au salariu 9.000 de euro și el are 2.000 de euro!”, a precizat Mihai Joița pentru aceeași sursă.
În cele 17 meciuri pe care le-a disputat pentru Dinamo în acest sezon, Balthazar Pierret a izbutit să marcheze două goluri, ambele în victoria cu FC Botoșani, 3-2.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News