În vârstă de 34 de ani, Moldovan vine să suplinească absența lui Marian Aioani, accidentat în derby-ul cu FCSB. 

Dinu Moldovan a semnat cu Rapid

Fost junior la Espanyol și cu experiență în SuperLigă la U Cluj, Chindia și Sepsi, portarul a semnat până la finalul sezonului și a efectuat deja primul antrenament cu echipa.

"Un nou Moldovan în poarta Rapidului", au scris giuelștenii pe Facebook.

"În vârstă de 34 de ani, goalkeeper-ul a semnat cu echipa noastră până la finalul sezonului și este gata să apere culorile alb-vișinii!

Cu meciuri în Superligă la Sepsi, Chindia și “U” Cluj, dar și cu șapte ani petrecuți în Spania, la Espanyol și Ponferradina, Moldovan a efectuat astăzi vizita medicală și a participat și la primul antrenament ca jucător al Rapidului!

Bine ai venit în Giulești, Dinu! Hai Rapid!", au transmis pe site-ul oficial.