Nicolae Ciucă, preşedintele PNL şi candidat la Preşedinţia României, a declarat, într-un interviu difuzat miercuri seară, că este suporter al echipelor Universitatea Craiova şi Steaua. 

El a spus că este nostalgic după echipa Craiovei Maxima, care îi avea în componenţă printre alţii pe Lung, Ştefănescu sau Cămătaru.

Dr. Nicolae Ciucă despre Universitățile Craiova

”Personal mi-au plăcut absolut toţi cei care au făcut parte din echipa Craiovei Maxima: Lung, Ştefănescu, Negrilă, Ungureanu, Tilihoi, Ţicleanu, Cîrţu, Crişan, Balaci, Cămătaru,Beldeanu, Boldici. Cum să nu fiu pe stadion, pe Oblemenco încă de când erau acele tabele pentru scor care se modificau manual. Le zicea la steaguri. Am rămas nostalgic Ştiinţei de la vremea respectivă. Ţin cu amândouă (n.r. - cu Universitatea Craiova, echipa din Superligă şi FC U Craiova 1948 - echipă din liga secundă), sigur mi-ar plăcea să se reconstruiască acea echipă care să se bată acolo pentru primele trei. Pentru primele trei am văzut, acum este pe locul doi. În momentul ăsta este pe locul doi. S-a chinuit un pic cu Slobozia da, asta e, a câştigat, a câştigat da, sper să menţină acest spirit al al fotbalului în Craiova şi faptul că sunt două echipe, faptul că sunt două echipe şi există competiţie, cred că este un lucru foarte bun pentru sport”, a declarat Ciucă.

Dr. Nicolae Ciucă despre FCSB vs Steaua

Întrebat cum e între FCSB şi Steaua, Ciucă a răspuns: ”Noi, vă aduceţi aminte o perioadă de timp, cotizam la Steaua. Ştiu foarte bine care au fost problemele şi care sunt în continuare. Îmi place foarte mult echipa clubului Steaua pentru că păstrează istoria şi tot ceea ce însemnat la vremea respectivă, rezultatele şi recunoaşterea pe care o merită echipa Steaua câştigând Cupa Campionilor, nu a fost uşor la vremea respectivă, în 1986, e cea mai mare performanţă şi trebuie recunoscută. Iar faptul că au apărut aceste disensiuni şi aş zice anormalităţi în ceea ce priveşte sportul e o chestiune pe care nu, nu aş putea s-o comentez pentru că nu ştiu amănunte şi detalii”.

Dr. Nicolae Ciucă despre Steaua

Ciucă a comentat şi dacă este normal ca Ministerul Apărării să aibă o echipă de fotbal care nici n-are voie să promoveze, pentru că nu e o societate de drept privat şi e de drept public.

”Aşa, aşa sunt prevederile legii în momentul de faţă. Dar dacă o primărie poate să facă lucrul acesta, o instituţie de ce nu ar putea să sprijine? E un pic... aici trebuie să ne decidem. Ori nu poate nimeni, ori poate toată toată lumea. Eu aşa cred că trebuie să să se închidă şi este de analizat totuşi că acolo există o bază sportivă, există condiţii, există istorie şi există cunoaştere, există un grup de suporteri foarte important şi este păcat. Adică cineva munceşte, reuşeşte să ajungă la un nivel de performanţă şi când să beneficieze de urma muncii şi a rezultatelor, trebuie să se întoarcă şi să o ia de la început. Este discutabil. Cei care cei care sunt specialişti şi cei care au cunoaştere pe domeniu trebuie să se pronunţe. Finalmente pe pe acest să ţineţi pentru că este este frustrant. V-am spus, ţin cu Universitatea Craiova şi am o legătură şi cu Steaua. Nu pot să spun altceva decât adevărul”, a spus preşedintele PNL, citat de news.ro.