Cu cine îl compară dinamoviștii pe Daniel Popa după ce atacantul s-a înțeles cu FCSB
Daniel Popa (28 de ani) are șanse mari să joace la FCSB în sezonul următor, conform unui anunț făcut de președintele Universității Cluj, Radu Constantea.
Gigi Becali a anunțat că "deja am negociat cu Daniel Popa" și că "Popa este pariul meu". Radu Constantea, președintele lui U Cluj, a transmis că FCSB s-a înțeles cu U Cluj, iar transferul ar urma să se facă în schimbul sumei de 300.000 de euro, atât cât este clauza de reziliere.
Fanii dinamoviști îl compară pe Daniel Popa cu Dorin Rotariu după ce a bătut palma cu FCSB
Daniel Popa se va alătura astfel unei liste ample de jucători care au evoluat atât pentru Dinamo, cât și pentru FCSB. Atacantul în vârstă de 28 de ani a fost legitimat la clubul din Ștefan cel Mare în perioada 2016-2021, trecându-și în cont 104 meciuri și 17 goluri.
- 11 goluri și 5 pase decisive a reușit Daniel Popa la Universitatea Cluj în cele 42 de partide disputate în acest sezon
- Popa este accidentat și nu o va putea ajuta pe U Cluj în barajul pentru Conference League contra Universității Craiova (duminică, 20:00).
Radio Dinamo 1948 a scris despre transferul lui Daniel Popa la FCSB, iar numeroși fani dinamoviști se așteaptă ca fotbalistul născut în Pietroşiţa să aibă aceeași soartă ca Dorin Rotariu, un alt fost dinamovist care a ajuns la FCSB, însă nu s-a impus și și-a reziliat contractul după doar 7 partide.
Câteva dintre comentariile fanilor dinamoviști despre transferul lui Daniel Popa la FCSB
- "Va avea soarta lui Rotariu."
- "O să se aleagă de el ce s-a ales și de Țucudean și Rotariu!"
- "Să fie sănătos, nu îl va prinde paltonul la cioban."
- "A mai încercat unul pe acolo, Rotariu se numea."
- "Maxim 5 etape și după se duce după Rotariu."
- "Făcea el tușa la U Cluj, dar la Becali va face bătături de la atâta stat pe bancă."
- "Rotariu 2"
Daniel Popa este noul jucător al FCSB: ”Cluburile s-au înțeles”
Radu Constantea, președintele lui U Cluj, a dezvăluit că cele două cluburi s-au înțeles cu privire la clauza de reziliere a fotbalistului, în valoare de 300.000 de euro.
”La Daniel e o situație diferită, pentru că pe el nu ne putem baza în baraj, are o problemă musculară. Din punctul nostru de vedere, are o clauză de reziliere de 300.000 de euro.
FCSB s-a înțeles cu jucătorul și în această seară s-au înțeles și cluburile pentru această clauză, de 300.000. Este o pierdere. Da, e un acord de principiu. E o șansă și pentru jucător, și-a făcut datoria față de noi”, a spus Radu Constantea, la Digi Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News