Cum a comentat Gigi Becali instalarea lui Nicolae Dică pe banca lui FCU
Nicolae Dică (43 de ani) a fost prezentat luni drept noul antrenor al lui FCU Craiova.
La conferința de prezentare a fostului antrenor de la FCSB, Nicolae Dică a explicat că a fost atras de proiectul și de condițiile de la echipa din Bănie, dar și că Adrian Mititelu l-a asigurat că va avea parte de libertate totală la echipă.
Cum a comentat Gigi Becali instalarea lui Nicolae Dică pe banca lui FCU
Gigi Becali, patronul FCSB, a vorbit despre fostul antrenor al echipei sale și a remarcat că Adrian Mititelu a făcut o alegere excelentă, pentru că l-a ales pe Nicolae Dică să dirijeze formația din Bănie.
„Eu zic că a fost cea mai bună alegere a lui Mititelu cu Dică. Dică lucrează foarte bine, are jucători care înţeleg ce spune antrenorul. Dică poate să facă surprize, Mititelu cu Dică.
Dică e cuminte, se va înţelege bine cu Mititelu. Dacă vrei, dar nu o spun în sens rău, poate asculta ca să nu dea naştere unor discuţii. Atât de civilizat e Dică”, a spus Gigi Becali, potrivit PrimaSport.
FCU Craiova a debutat cu un eșec în prima etapă din Liga 1, 1-3 contra lui FCSB. Nicolae Dică va debuta cu o partidă contra lui Sepsi, în deplasare, vineri, de la ora 18:30.
FCU Craiova - FCSB 1-3
„Roș-albaștrii” au început în forță meciul de pe Stadionul Municipal „Constantin Diță” din Târgu Jiu
David Miculescu a deschis scorul (minutul opt), iar Florinel Coman a majorat diferența nouă minute mai târziu (minutul 17). În repriza secundă, Malcom Edjouma a dus scorul la 3-0 (minutul 60).
10 minute mai târziu, Sekou Sidibe a înscris golul de onoare pentru FCU Craiova (minutul 70), iar tabela a rămas nemodificată până la fluierul final al arbitrului Radu Petrescu.
Echipele de start
- FCU Craiova: Popa - Compagnucci, Paramatti, Danny, Mascarenhas - Achim, Albu - Baeten, Bahassa, Van Durmen - Chițu
- FCSB: Târnovanu - Pantea, Haruț, Dawa, Radunovic - Șut, Olaru, Djokovic - Băluță, Miculescu, Coman
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News