VIDEO Cum a descris Alexandru Mitriță cei patru ani petrecuți în străinătate

Alexandru Mitriță (28 de ani) a revenit în Superligă. A semnat un contract pe trei ani cu Universitatea Craiova.

De la olteni a plecat în februarie 2019. Conducerea din Bănie l-a vândut pentru opt milioane de euro celor de la New York City. A trecut, în patru ani și jumătate, și pe la Al-Ahli, PAOK Salonika și Al-Raed.

Cum a descris Alexandru Mitriță cei patru ani petrecuți în străinătate

La aeroport, Alexandru Mitriță a vorbit cu reprezentanții mass-media despre cei patru ani petrecuți la echipele din străinătate. Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită și Grecia au trecut prin mâna experimentatului fotbalist român.

  • Cum A Descris Alexandru Mitrita Cei Patru Ani Petrecuti In Strainatate

„Acești patru ani au fost ani foarte buni. Pot să spun că au fost și momente bune, și mai puțin bune. Dar sunt bucuros că am putut învăța din aceste momente”, a spus winger-ul.

În actuala stagiune, Alexandru Mitriță a bifat 28 de apariții în campionat penru Al-Raed, a reușit să marcheze de șase ori și să paseze decisiv într-o situație, chiar pentru formația dirijată de Marius Șumudică.

Cifrele lui Alexandru Mitriță

Winger-ul a evoluat de-a lungul carierei sale fotbalistice la Turnu-Severin, FC Viitorul, FCSB, Pescara, Universitatea Craiova, New York City, Al-Ahli, PAOK Salonic și Al-Raed.

  • Universitatea Craiova: 60 meciuri jucate, 29 goluri, 11 assist-uri
  • Viitorul Constanța: 52 meciuri jucate, 7 goluri, 9 assist-uri
  • New York City: 49 meciuri jucate, 18 goluri, 7 assist-uri
  • PAOK Salonic: 38 meciuri jucate, 3 goluri, 3 assist-uri
  • Pescara: 37 meciuri jucate, 2 goluri, 6 assist-uri
  • Al-Ahli: 30 meciuri jucate, 4 goluri, 5 assist-uri
  • Al-Raed: 28 meciuri jucate, 6 goluri, 1 assist
  • FCSB: 1 meci jucat, 0 goluri, 0 assist-uri
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!