Cum o numesc maghiarii pe Dinamo înaintea duelului de la baraj cu FK Csikszereda
Dinamo s-a salvat in-extremis de la retrogradarea directă și va juca un baraj cu FK Csikszereda pentru a se menține în Liga 1.
În ultima etapă din play-out, Dinamo a învins UTA Arad, pe Arcul de Triumf, scor 2-0. "Câinii" au beneficiat și de rezultate favorabile în mai multe meciuri ale contracandidatelor, astfel că au încheiat pe locul 13 și merg la barajul pentru menținere/promovare.
Maghiarii o numesc pe Dinamo "una dintre cele mai puternice echipe"
La baraj, adversara lui Dinamo va fi FK Csikszereda. Formația din Miercurea Ciuc, antrenată de fostul rapidist Robert Ilyes, a încheiat pe locul 6 în play-off-ul din Liga 2, însă profită de faptul că Șelimbăr și Corvinul Hunedoara nu au drept de promovare.
Cu un lot format în mare parte din jucători de etnie maghiară, FK Csikszereda caută o promovare istorică în primul eșalon al României. Formația din Miercurea Ciuc, prin vocea antrenorului, a anunțat deja că își pune mari speranțe în duelul de la baraj.
"Echipa din Miercurea Ciuc va întâlni una dintre cele mai puternice adversare la baraj", este descrierea făcută de publicația de limbă maghiară Szekely Sport lui Dinamo.
Anterior, aceeași publicație remarca forma slabă a lui FK Csikszereda înaintea meciurilor de baraj. Formația pregătită de Robert Ilyes a încheiat play-off-ul din Liga 2 cu patru eșecuri consecutive: 0-1 contra Unirii Slobozia, 1-3 împotriva lui CS Mioveni, 1-3 contra celor de la Corvinul Hunedoara și 0-1 împotriva Gloriei Buzău.
- FK Csikszereda și Dinamo s-au întâlnit într-un meci nebun din optimile de finală ale Cupei României, în sezonul 2018/2019. "Câinii", pregătiți atunci de Mircea Rednic, pierdeau dramatic la loviturile de departajare (5-6) după 3-3 la finalul celor 120 de minute.
VIDEO Ionuț Lupescu: "Dinamo e favorită la barajul cu Csikszereda, dar se poate întâmpla orice"
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News