Cum poate Gigi Becali să ”facă o echipă de Europa League” la FCSB: ”Îl cumperi și-l joci vârf”
Formația din Berceni e prima clasată cu 44 de puncte. Vicecampioana se află la 13 lungimi față de locul secund ocupat de CFR Cluj.
Adrian ”Cobra” Ilie, fost internațional român, a vorbit despre plecarea lui Florinel Coman de la FCSB și a menționat că roș-albaștrii vor fi nevoiți să se întărească serios la vară, în perioada de transferuri.
Cum poate Gigi Becali să ”facă o echipă de Europa League” la FCSB: ”Îl cumperi și-l joci vârf”
Adi Ilie susține că Gigi Becali ar putea să facă ”o echipă de Europa League” dacă îl aduce pe Philip Otele de la CFR Cluj, un fundaș care să consolideze compartimentul defensiv alături de Vlad Chiricheș, dar și un mijlocaș central, respectiv câteva rezerve.
”Eu cred că FCSB are nevoie de achiziții după ce pleacă Florinel Coman, chiar și dacă ar rămâne la FCSB. S-a văzut și la meciul cu Irlanda că Florinel Coman a avut probleme cu fundași mai buni.
Totuși, sunt câțiva jucători în campionatul României pe care dacă-i pui la FCSB, poți să faci o echipă de Europa League. Poți să-l cumperi pe Otele și să-l joci vârf, poți să mai găsești și un fundaș central care să joace lângă Chiricheș, un mijlocaș central și 2-3 jucători ca rezerve”, a spus Adi Ilie, potrivit Fanatik.
Florinel Coman va pleca la vară din Berceni după șapte ani petrecuți la FCSB. Brăileanul a fost achiziționat de Gigi Becali de la Farul Constanța pentru trei milioane de euro.
De când a semnat cu roș-albaștrii, Florinel Coman a bifat 230 de apariții, a reușit să marcheze 62 de goluri și să ofere 62 de assist-uri în peste 15 mii de minute petrecute la club.
Cum arată play-off-ul Superligii României la finalul etapei a patra
FCSB a învins-o în runda #4 pe CFR Cluj, în Gruia, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” cu 1-0 și și-a asigurat 13 puncte avans față de ocupanta locului secund.
Ardelenii sunt pe doi cu 31 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova, care completează podiumul. Oltenii au pierdut cu Farul în această etapă, scor 1-2, pe ”Ion Oblemenco”.
Iar campioana en-titre a devansat-o, astfel, pe Rapid în clasament. Echipa de la malul mării se situează pe locul patru cu 29 de puncte, iar giuleștenii au coborât pe cinci.
Cu o înfrângere, două remize și o victorie, formația dirijată de Bernd Storck, Sepsi OSK, rămâne ultima clasată cu 27 de puncte obținute până acum în play-off-ul Superligii României.
-
1. FCSB - 44 de puncte
- 2. CFR Cluj - 31 de puncte
- 3. Universitatea Craiova - 31 de puncte
- 4. Farul Constanța - 29 de puncte
- 5. Rapid București - 28 de puncte
- 6. Sepsi OSK - 27 de puncte
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News