FOTO ȘI VIDEO Cum s-a prezentat Constantin Budescu la primul antrenament cu Farul Constanța

Cum s-a prezentat Constantin Budescu la primul antrenament cu Farul Constanța Superliga

Constantin Budescu (34 de ani) a semnat cu Farul Constanța la câteva zile după ce s-a despărțit de Petrolul Ploiești.

Sâmbătă, mijlocașul cu un titlu de campion în Superliga în palmares a efectuat primul antrenament alături de echipa pregătită de Gică Hagi.

În ciuda faptului că a avut probleme cu greutatea în perioada petrecută la Petrolul Ploiești, Constantin Budescu s-a prezentat într-o formă fizică bună la primul antrenament în tricoul campioanei Farul Constanța.

  • Cum S A Prezentat Constantin Budescu La Primul Antrenament Cu Farul Constanta

„Am numai gânduri bune, am venit să joc fotbal și să câștigăm cât mai multe meciuri, să ne îndeplinim obiectivele. Am fost dorit (n.r. - de Gică Hagi), am vorbit cu Mister, m-a dorit aici și eu n-am ezitat, asta a fost prima opțiune pentru mine.

Ne-am înțeles foarte bine în trecut (n.r. - el cu Alibec), sper să ne înțelegem și acum.

Îmi propun să ne ajungem în play-off și să mergem în Conference League cât mai departe. Este o provocare destul de mare pentru mine și sper să ne îndeplinim obiectivele pe care le avem anul acesta”, a spus Constantin Budescu pentru site-ul oficial al Farului.

Despre Constantin Budescu

Constantin Budescu s-a despărţit, miercuri (02.08.2023), de clubul Petrolul Ploieşti, nemulţumit de faptul că juca prea puţin. În vârstă de 34 de ani, el revenise în vara anului trecut la Petrolul, club la care îşi făcuse junioratul şi evoluase până în 2011.

În cariera sa de a mai evoluat pentru echipele Astra Giurgiu, FCSB, DL Yifang, Al-Shabab, Damac FC şi FC Voluntari.

În această vară, Farul Constanţa i-a mai transferat pe fundaşul portughez Fabio Vianna (FC Argeş), atacantul brazilian Rivaldinho (ex-Universitatea Craiova), atacantul Nicolae Carnat (CS Mioveni), mijlocaşul argentinian Marco Borgnino (Nacional Madeira), mijlocaşul Ionuţ Vînă (Universitatea Craiova), fundaşul francez Damien Dussaut (FC Rapid), fundaşul stânga canadian Zorhan Bassong (FC Argeş), fundaşul central portughez Diogo Lucas Queiros (Famalicao), mijlocaşul ofensiv belgian Amine Benchaib (CS Mioveni) şi mijlocaşul brazilian Gustavo Nascimento da Costa (Al-Khor SC).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!