"Dacă mergem la TAS?". Reacție de la FC Argeș după barajul pierdut cu Dinamo
După 6-1 în turul de pe Arena Națională, Dinamo a avut ceva probleme la Mioveni. FC Argeș a condus inclusiv cu 4-1, însă eliminarea lui Calcan din repriza secundă și golul lui Alexandru Pop au risipit emoțiile pentru "câini", care se întorc în Liga 1 după primul sezon din istoria clubului petrecut în eșalonul secund.
"Dacă mergem la TAS?". Reacție de la FC Argeș după barajul pierdut cu Dinamo
Înaintea meciului retur, FC Argeș a cerut oficial ca licența lui Dinamo pentru Liga 1 să fie retrasă. Piteștenii au invocat anumite restanțe ale clubului din Ștefan cel Mare după data de 31 martie și au transmis că regulamentul interzice ca echipele aflate în insolvență să primească licența pentru Superligă. În cazul în care FRF nu oferea un răspuns în maximum 24 de ore, adică până la ora disputării partidei retur, FC Argeș susținea că e gata să meargă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru a-și căuta dreptatea.
Până la urmă, FC Argeș lasă de înțeles că nu va mai merge la TAS. Viorel Tudose, unul dintre sponsorii clubului, a ținut să o felicite pe Dinamo pentru promovare, transmițând că "restul sunt vorbe și povești". Omul de afaceri spune că se va concentra acum doar pentru noul proiect prin care piteștenii să revină rapid în Liga 1.
"Deși sunt încă la cald după meciul de aseară, totuși nu am cum să nu le transmit celor de la Dinamo bravo lor pentru promovare. Au obținut-o corect, pe terenul de joc. Noi ne-am prezentat lamentabil pe Național Arena, la meciul tur, acolo unde am primit o adevărată lecție de fotbal.
Dar, vă rog frumos, să scrieți și să transmiteți din partea mea și un mesaj pentru domnul Răzvan Zăvleanu. Îi transmit dânsului sincere felicitări, iar eu îl consider pe acest om principalul artizan al promovării. A rămas la greu lângă Dinamo. Alții se ascunseseră când au retrogradat, iar el a fost sigurul om care a ieșit în față anul trecut cu declarații după meciul pierdut pe stadionul Dinamo cu U Cluj. Apoi, Răzvan Zăvleanu a făcut cum a făcut și a ținut echipa în viață, iar Dinamo este din nou acum din nou în prima ligă. Felicitări, domnule Zăvăleanu.
Revenind acum la FC Argeș, v-am spus că încă sunt la cald, nu? Mă întrebați dacă vom mai merge la TAS? V-am spus destul de clar să le transmiteți celor de la Dinamo felicitări pentru promovare, iar restul de acum încolo sunt vorbe și povești. Sunt prea la cald, dar de acum trebuie să ne gândim doar la un nou proiect de revenire în prima ligă. Noi trebuie să ne concentrăm doar pe noul nostru proiect de la FC Argeș!", a spus Viorel Tudose, pentru Prosport.
VIDEO Autocarul lui Dinamo, oprit pe drum de fani după promovare
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News