Dan Alexa anunță că FC Botoșani se va transforma! Care e argumentul
Antrenorul echipei FC Botoșani, Dan Alexa, a explicat de ce e optimist după meciul cu Poli Iași, scor 1-1, disputat luni seara, în etapa a noua a Superligii.
Politehnica Iaşi a terminat la egalitate cu FC Botoşani, 1-1 (0-0), luni seara, în Copou, într-un derby al Moldovei, jucat în etapa a 9-a a Superligii de fotbal.
Oaspeţii au deschis scorul prin Alin Şeroni (48), în urma unui corner executat de Eduard Florescu. Poli Iaşi a reuşit egalarea prin Andrei Gheorghiţă (69), din centrarea lui Rareş Ispas. Gheorghiţă a marcat primul său gol în Superligă.
Reacția lui Dan Alexa după Poli Iași - Botoșani 1-1
Portarul Silviu Lung jr, la primul său gol în campionat pentru Poli, şi-a salvat echipa de la un gol ca şi făcut în min. 83, la şutul-centrare al lui Florescu.
”În ansamblu sunt mulţumit de evoluţia jucătorilor.
(n.r. despre noile transferuri) Jucători cu calitate, N'Goma e un jucător de calitate, la fel şi Ilicic. Au caracter şi asta e cel mai important pentru mine. În momentul ăsta e nevoie de jucători care să sufere pentru echipă. Am suferit pe final şi ne bucurăm de acest punct obţinut”, a declarat Dan Alexa, potrivit Prima Sport.
În următoarea etapă, FC Botoșani va juca pe teren propriu împotriva formației UTA.Poli Iaşi ocupă locul 14, cu 7 puncte, iar FC Botoşani rămâne pe ultimul loc, cu 5 puncte.
Poli Iași - FC Botoșani 1-1
POLI IAŞI: S. Lung - Martac, F. Ilie, Samayoa, R. Ispas (Stefanovic 88) – Alin Roman, M. Bordeianu (A. Ciobanu 46), Marchioni – A. Gheorghiţă (S. Buş 88), Vojtus (Harrison 46), R. Ion (Luis Phelipe 57). ANTRENOR: Leo Grozavu
FC BOTOŞANI: Ducan - Adams, Junior Pius, Şeroni, Ţigănaşu - G. David (Cărăuşu 31), V. Dican, Ed. Florescu, Pinson (Cioiu 68) - M. Ilicic (R. Benzar 68), Kablan Davy N'Goma (Zabou 87). ANTRENOR: Dan Alexa
Cartonaşe galbene: Leo Grozavu 89 / G. David 14, Junior Pius 71
Arbitri: Ionuţ Coza - George Florin Neacşu, Mihăiţă Necula - Iulian Călin
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News