Gloria Buzău a deschis scorul prin Ricardo Matos (35), dar U Cluj a revenit pe final şi a reuşit să întoarcă rezultatul din două penalty-uri transformate de Dan Nistor (84, 90+1), ambele acordate cu ajutorul arbitrajului video.

Prima lovitură de pedeapsă a fost dictată după o intervenţie neglijentă a lui Mike Cestor la Artur Miranian, iar a doua după ce Alexandru Işfan l-a plesnit peste faţă pe fundaşul Jasper van der Werff, la o fază fixă.

Gloria Buzău a pierdut ultimele patru meciuri de campionat, marcând un singur gol. U Cluj are trei victorii şi un egal în ultimele patru etape.

Dan Nistor a reacționat după victoria cu Gloria Buzău

Partida a fost una tensionată spre final, când Constantin Budescu s-a sfătuit cu cei de pe margine dacă să scoată echipa de pe teren, după cele două decizii de arbitraj în urma cărora au fost acordate loviturile de pedeapsă. 

"Îmi pare rău pentru Budi, e prietenul meu, un fotbalist fabulos, dar nu se joacă fotbal așa, trăgând de timp din primul până în ultimul minut.

Vreau să îi mulțumesc lui Ovidiu Popescu că mi-a zis înainte de meci că voi marca două goluri și o să câștigăm. I-am zis că nu mai dădusem de nu știu când două goluri, vreau să i le dedic lui.

Atunci se va juca fotbal (n.r. -în meciurile cu Craiova, Rapid, Dinamo) și se va vedea adevărata noastră valoare pentru că sunt trei echipe de tradiție care merită să fie în play-off", a declarat Dan Nistor, la finalul partidei.