Dan Nistor a tras concluziile după ”U” Cluj - Hermannstadt
”U” Cluj - FC Hermannstadt s-a încheiat 3-1.
Cele două echipe și-au dat întâlnire pe ”Cluj-Arena” duminică seară, de la ora 19:00, în a doua etapă din sezonul regulat al SuperLigii României. La capătul celor 90 de minute, formația dirijată de Ioan Ovidiu Sabău a înregistrat toate cele trei puncte.
Dan Nistor a tras concluziile după ”U” Cluj - Hermannstadt
Dan Nistor a vorbit după meci și a ținut să-și exprime recunoștința pentru mulțimea de fani venită la stadion pentru a-i susține pe favoriți. Mai mult, fotbalistul a precizat că echipa trebuie să mai lucreze la automatisme și speră ca toți jucătorii aduși în fereastra de transferuri să se integreze cât mai repede.
”Cred eu că meciul putea fi încheiat mult mai devreme. Am avut multe ocazii în prima repriză. Posesie prelungită. Am ratat mult. Ne bucurăm că încet, încet creăm o echipă competitivă. Mă bucur pentru acest public. Nu mă gândeam că o să vină atât de mulți.
Din păcate suferim. Astăzi am avut un deces în familia noastră. Alex a avut un deces în familie. Îi dedicăm această victorie. Suntem alături de el și îi mulțumim că a jucat astăzi. Condoleanțe și suntem toți alături de el.
Sper să se integreze toți cât mai repede. Cred eu că unul sau doi s-au integrat deja. Trebuie să mai lucrăm la automatisme”, a spus Dan Nistor după meci.
Cum arată clasamentul SuperLigii României
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News