Nistor spune că U Cluj putea chiar să obțină o victorie contra lui Dinamo, însă se mulțumește și cu un punct împotriva fostei sale echipe.
Dan Nistor, declarații după Dinamo - U Cluj 0-0: "Se putea și o victorie, dar important e că am luat și acest punct"
Experimentatul mijlocaș al liderului din Superliga consideră că U Cluj are forța necesară pentru a se menține în vârful clasamentului, având în vedere grupul creat de Ioan Ovidiu Sabău.
"Se putea și o victorie, dar important este că nu am primit gol și că am luat și acest punct. Problema cu gazonul e cam în toată țara. E și clima foarte nasoală.
Cred că deja s-a creat o familie la U Cluj. Deja ne cunoaștem între noi. După ce a venit și Artean, cred că a înțeles ce vrea Mister de la el. Se vede acest lucru și lucrăm în fiecare zi la antrenament, deci se pare că suntem o nucă tare în acest an. Nu e greu de ținut primul loc. Ați văzut și dumneavoastră că ne menținem", a spus Nistor.
Întrebat despre gestul fanilor dinamoviști, care l-au aplaudat după meci, Nistor le-a mulțumit suporterilor și a spus că așteaptă construirea noului stadion Dinamo.
"Mă bucur pentru această situație. Și mie mi-e dor de fanii lui Dinamo. Nu mi-a plăcut crainicul, care a spus 'Bine ați venit acasă!'. Eu știu că 'Ștefan cel Mare' e casa lui Dinamo, nu aici. Așteptăm stadionul cu toții. Probabil o să mă las, nu mai apuc stadionul, dar măcar să merg ca spectator acolo ca să-l văd și eu", a mai spus Dan Nistor.
În urma remizei de pe Arcul de Triumf, Dinamo ajunge la 38 de puncte, rămâne pe 3 și o egalează pe FCSB, care are un meci mai puțin. De partea cealaltă, U Cluj e lider, cu 41 de puncte.
În runda următoare, Dinamo va juca la Clinceni contra celor de la Unirea Slobozia, iar U Cluj va primi vizita celor de la Rapid.