Dan Nistor, declarația serii după Rapid - U Cluj: ”Secretul meu? Cașcaval de la Rucăr”
Meciul dintre Rapid și U Cluj, încheiat cu scorul de 0-2, a închis etapa cu numărul 9 din Superliga României.
Dan Nistor (36 de ani), mijlocașul celor de la Universitatea Cluj, și-a trecut numele pe lista marcatorilor după ce a transformat un penalty în minutul 60 și a fost, din nou, printre cei mai buni jucători ai ardelenilor.
Imediat după meci, fostul mijlocaș de la Dinamo și Universitatea Craiova a tras primele concluzii și a dezvăluit care este ”secretul” său pentru a se menține în formă chiar și la 36 de ani.
Mai în glumă, mai în serios, Nistor a spus că ”secretul” său este cașcavalul adus de mama sa din Rucăr, comuna în care s-a născut.
Dan Nistor: ”Secretul meu? Cașcaval de la Rucăr”
„A fost un meci foarte greu, o atmosferă incredibilă. A fost un meci dominat de noi, în primele 15-20 am fost un pic crispați, dar cred că victoria este pe deplin meritată. Lucrăm în fiecare săptămână acest lucru, facem foarte multă posesie. Când ții foarte mult mingea, adversarul își pierde reperele.
Muncim bine, de asta suntem pe primul loc, cred că este meritat. Vom avea un meci greu duminică, ne va aștepta un stadion plin. Obiectivul nostru principal este intrarea în play-off. Dacă vom intra în play-off și vom fi pe primul loc, cu atât mai bine. Muncim în fiecare zi și cred că asta se vede și pe teren. Planul nostru era să câștigăm punct sau puncte.
(n.r. - secretul lui) Chiar acum două zile a venit mama la mine, acum două zile, și mi-a adus niște cașcaval. De la Rucăr, da. Mănânc foarte mult. Să facem o glumă, să mai și glumim. De la Rucăr, județul Argeș! Eu cred că vârsta este doar un număr. Chiar soția mi-a zis acum doi ani că sunt nebun că vin la U Cluj, i-am zis 'Stai tu liniștită că nu e chiar așa cum crezi tu'. Cu ocazia asta, cred că i-am închis gura”, a spus Dan Nistor, la flash-interviu.
Rapid - U Cluj 0-2. Marius Șumudică, prima înfrângere în Giulești
În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj profită de pașii greșiți făcuți de urmăritoare și se distanțează în fruntea clasamentului. ”Studenții” au 21 de puncte și sunt la cinci distanță de locul doi, ocupat de Oțelul Galați. Dinamo completează podiumul, cu 15 puncte.
De partea cealaltă, Rapid a rămas cu o singură victorie după nouă etape și cu nouă puncte în clasament, la egalitate cu rivala FCSB.
În următoarea rundă, Universitatea Cluj va primi vizita celor de la Universitatea Craiova, în timp ce Rapid se deplasa pe terenul Unirii Slobozia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News