Roș-albaștrii i-au înfruntat pe scoțieni pe ”Ibrox Stadium”, în Glasgow, în a treia etapă din faza ligii din Europa League. La capătul celor 90 de minute, Rangers a obținut toate cele trei puncte.
Dan Petrescu a urmărit Rangers - FCSB și a reacționat sincer
Vineri seară a avut loc CFR Cluj - Sepsi OSK 3-3. După meci, Dan Petrescu, antrenorul gazdelor, a vorbit despre partida roș-albaștrilor și a ținut să puncteze faptul că nu se aștepta la un asemenea rezultat.
”Nu mă așteptam la rezultat, dar se mai întâmplă. Sunt bine în Europa League. Trebuie să te aștepți la asta când joci cu echipe valoroase”, a spus Dan Petrescu.
Pentru campioana României urmează meciul cu Rapid din SuperLiga României duminică, de la ora 21:00, în etapa #14 a sezonului regulat din SuperLiga României.
FCSB, fără glas la Glasgow
Campioana României nu a avut nicio șansă pe terenul lui Rangers. Gazdele s-au impus fără probleme, scor 4-0. Chiar dacă David Miculescu a avut un gol anulat în minutul 2, după o fază discutabilă, scoțienii au controlat partida după acel moment.
Tom Lawrence a deschis scorul în minutul 11, iar apoi totul s-a năruit pentru FCSB. Vaclav Cerny a majorat diferența în minutul 31, iar în minutul 53 a semnat "dubla" pe Ibrox. Hamza Igamane a închis tabela, în minutul 71, după ce s-a distrat cu apărarea FCSB-ului și a finalizat cu un șut la colțul lung.
FCSB a suferit la Glasgow primul eșec în faza principală din UEFA Europa League. În primele două etape, bucureștenii au învins FK RFS (4-1) și PAOK Salonic (1-0).