VIDEO Dan Petrescu, negru de supărare înaintea duelului cu Gică Hagi: ”Ce pot să fac? Așa sunt eu!”
Farul Constanța - CFR Cluj se joacă duminică, de la 18:45, în etapa a opta din Superliga României.
Dan Petrescu: ”Sunt supărat pe toată lumea! Ce pot să fac, așa sunt eu!”
Deși este suspendat și nu se va afla pe banca tehnică, Dan Petrescu a luat parte la conferința de presă premergătoare partidei cu Farul Constanța, unde a mărturisit că se așteaptă la un meci extrem de dificil împotriva echipei lui Gică Hagi.
Antrenorul fostei campioane a României susține că echipa sa este cu moralul la pământ după eșecul devastator suferit în fața celor de la Pafos, scor 0-3, și a declarat că este extrem de supărat pe jucătorii săi pentru eliminarea din Conference League.
”La Constanța mereu au fost meciuri foarte grele, intense, cu agresivitate, o echipă foarte bună, acum și-au revenit, au început mai greu, Hagi a găsit formula de start, în ultimele patru meciuri, aceeași echipă, știm ce ne așteaptă.
Din păcate pentru noi, suntem după un meci pierdut, moralul nu este așa de bun, drum lung, am ajuns pe la 5 dimineață, dar trebuie să ne batem, indiferent cu cine jucăm. Trebuie să scoatem maximum din acest meci, știm că va fi greu, dar dacă jucăm ca o echipă avem și noi șansa noastră.
Eu sunt supărat pe toată lumea, nu aveam voie să facem un așa meci, să facem atât de multe greșeli individuale, primele două goluri le-am dat cadou și a fost foarte greu după aia. Ce pot să fac, așa sunt eu, nu-mi va trece mult timp această supărare. Sper să fie și ei supărați, dacă nu sunt supărați înseamnă că nu sunt fotbaliști.
Sper să nu fie 5-1, atunci nu am fost aici, dar am văzut meciul, nu a fost cel mai bun, dar Farul, acasă, poate să bată cu 5-1 pe oricine, asta e clar”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.
Rezultatele din sezonul trecut la duelurile dintre Farul și CFR Cluj
CFR Cluj – Farul Constanța 3-1
Farul Constanța – CFR Cluj 1-1
Farul Constanța – CFR Cluj 5-1
CFR Cluj – Farul Constanța 5-1
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News