Dan Petrescu, pe banca CFR-ului la meciul cu FCSB? Anunțul făcut de conducerea clubului
Dan Petrescu este așteptat la CFR Cluj, după ce Adrian Mutu a decis să plece în urma umilinței suferite în Cupa României, în fața celor de la Corvinul Hunedoara, scor 0-4.
Bogdan Mara a dezvăluit care este situația lui Dan Petrescu. Chiar dacă s-a vehiculat că tehnicianul îi va prelua pe ardeleni imediat ce va ajunge în România, se pare că ”Bursucul” nu a bătut încă palma cu Ioan Varga.
Dan Petrescu nu va ajunge la CFR Cluj până la meicul cu FCSB
Directorul sportiv al formației din Gruia a menționat că cei doi se vor așeza la masa negocierilor și cel mai probabil Petrescu va semna contractul, nu înainte, însă, de a-și lua o scurtă vacanță.
Până atunci, pe ardeleni îi așteaptă un meci extrem de dificil în compania FCSB-ului, care poate fi decisiv în lupta la titlu. Dacă vor obține victoria, ardelenii se vor apropia la șapte puncte de roș-albaștri, însă, dacă echipa pregătită de cuplul Charalambous – Pintilii se va impune, atunci șansele ca aceasta să mai fie depășită până la finalul sezonului sunt foarte mici.
- Meciul CFR Cluj - FCSB este programat duminică, de la 21:00.
Astfel, la meciul cu FCSB, pe banca tehnică se vor afla Ovidiu Hoban și Francisc Dican, cei care au preluat echipa după ce Adrian Mutu și-a dat demisia.
Ovidiu Hoban și Francis Dican, pe banca CFR-ului la meciul cu FCSB
”Petrescu va mai întârzia câteva zile în Coreea. Trebuie să-și închidă acolo toate lucrurile cu Jeonbuk spre a nu fi nevoit să se mai întoarcă pentru alte detalii. Exclus să fie pe bancă la partida cu FCSB.
Se derulează tot felul de scenarii în spațiul public. Realitatea e că, după ce va reveni în țară, Petrescu se va pune la masă cu patronul pentru a vedea la ce concluzie ajung.
Știu că Dan ar vrea să-și ia și o scurtă vacanță după experiența din Asia. Dar asta nu înseamnă că lucrurile nu se pot regla altfel la discuția cu domnul Varga”, a spus Bogdan Mara, conform sportpesurse.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News