Dan Petrescu, reacție categorică: ”Dacă n-ai licență, cum vrei să antrenezi? Nu există nicăieri în lume așa ceva”

Dan Petrescu, reacție categorică: ”Dacă n-ai licență, cum vrei să antrenezi? Nu există nicăieri în lume așa ceva” Superliga

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a reacționat în cazul antrenorilor din Superligă care nu dețin licențe PRO.

Recent, Marius Croitoru, tehnicianul de la FC Argeș, a primit o suspendare de patru etape pentru că a acționat în calitate de antrenor principal, deși nu deține licența PRO, necesară pentru a ocupa această funcție.

Și Mihai Pintilii ar putea avea probleme, după ce a fost reclamat de Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori. Dacă Gigi Becali l-a criticat aspru pe Burchel, Dan Petrescu spune că antrenorii care pregătesc echipe în prima ligă trebuie să dețină licența PRO.

Dan Petrescu a reacționat: ”Dacă nu ai licență, cum vrei să antrenezi?”

„Pe toată planeta asta, toți antrenorii au școală de antrenori. Mi se pare corect să ai licență dacă vrei să antrenezi. Nu cred că există în lume așa ceva, să antrenezi fără să ai licență. Pe unde am fost si eu, toți aveau licențe. 

Dacă nu ai licență, cum vrei să antrenezi?! Acum, felul cum se ajunge la obținerea licenței nu mai e problema mea. În opinia mea, trebuie să ai licență. Numai în România se poate întâmpla asta. Spuneți-mi o altă țară unde se mai întâmplă asta, cei fără licență să stea pe bancă. 

Dacă ai licență, stai. Dacă nu ai, nu stai. Se fac tot felul de scheme, mi se pare incredibil. Sunt atâția antrenori cu licență care nu antrenează și stau acasă, iar cei care nu au antrenează. Nu e corect și normal. Hai să intrăm în normalitate, să antreneze doar cei cu licență”, a spus Dan Petrescu.

CFR Cluj este pe locul doi în Superligă, cu 44 de puncte, la un singur punct distanță de liderul Farul, cu care va juca primul meci oficial din 2023. Partida este programată luni, 23 ianuarie, de la ora 20:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!