VIDEO Dan Petrescu s-a enervat la conferință și s-a răstit la un reporter: ”Are logică întrebarea asta?”
Dan Petrescu a luat parte la conferința de presă premergătoare partidei dintre CFR Cluj și FC Botoșani, din etapa a șaptea din Superliga României.
Dan Petrescu a răbufnit la conferința de presă
Antrenorul ardelenilor a fost întrebat și despre transferul lui Flavius Iacob, fundașul celor de la Corvinul Hunedoara. Întrebat dacă transferul lui Iacob va rezolva problemele din apărarea formației din Gruia, Dan Petrescu a răbufnit.
”Ce întrebare e asta? E o întrebare aiurea, nu mi se pare, nu, poate dacă reformulezi întrebarea, da, dar așa ce să îți răspund? Iacob e un jucător bun, a jucat numai în Liga 2, nu a jucat în Liga 1, ce probleme să rezolvăm?
Problemele din apărare au fost doar în campionat. Cei care au jucat nu au jucat împreună în viața lor. Cum a zis și Iacob, dacă joacă mâine, când să lucrezi cu el ceva? Are un antrenament și s-ar putea să joace titular. E un băiat tânăr, de perspectivă, sper ca, dacă joacă, să facă față”, a spus Dan Petrescu.
Mai apoi, tehnicianul a mai avut un moment în care s-a răstit la un reporter, în momentul în care a fost întrebat cum va aborda partidele din faza principală din Conference League, în cazul în care CFR Cluj se va califica. Ardelenii s-au impus cu 1-0 în fața lui Pafos, în prima manșă a dublei din play-off-ul Conference League.
”CFR nu e calificată încă. Care ar fi tactica de abordare după ce echipa ar ajunge în grupe?”, a fost întrebarea unui reporter.
”Altă întrebare, te rog, te rog eu frumos, care abordare? Noi nu suntem în grupe, ce abordare? Dacă nu suntem calificați, ce întrebare îmi pui? (n.r. Reporter: Mă gândeaam și la faptul că aveți mulți jucători și...) Are logică întrebarea asta? Te rog frumos, pune-mi altă întrebare, dacă vrei să mai vorbesc, dacă nu, plec. Ai altă întrebare? (n.r. Reporter: Da.) Ok!”, a continuat antrenorul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News