Dan Petrescu semnează până în 2029! Anunțul finalului de an: ”Lucrurile sunt clare. Este doar o formalitate”
Dan Petrescu (55 de ani) va semna un nou contract cu CFR Cluj, echipa alături de care a dominat campionatul din România în ultimii ani.
Patronul Neluțu Varga a făcut anunțul în ceea ce-l privește pe antrenor. Cele două părți s-au înțeles și a rămas doar ca tehnicianul să semneze noul contract, valabil până în 2029.
Omul cu banii de la campioana României este convins că Dan Petrescu va semna din nou cu CFR Cluj.
Dan Petrescu va semna până în 2029 cu CFR Cluj!
„Am terminat anul pe locul doi, dar suntem în grafic. Mă întrebați dacă Dan a semnat? Dan Petrescu nu a semnat încă prelungirea, dar nu mă mai întrebați de treaba asta, lucrurile sunt clare între noi.
Trebuie ca Dan Petrescu să își mai pună doar semnătura pe contract. Este doar o formalitate, iar el va semna sută la sută cu CFR Cluj. Deja avem acordul lui verbal. Suntem înțeleși. Dan Petrescu o să fie antrenorul nostru până în 2029”, a spus Neluțu Varga, pentru ProSport.
Dan Petrescu a „construit” echipa care a dominat campionatul în ultimii ani de la CFR Cluj și care a reușit să câștige cinci titluri la rând.
Cu ”Bursucul” pe bancă, CFR Cluj a câștigat patru dintre cele cinci titluri, unul fiind câștigat cu Edi Iordănescu în calitate de antrenor principal.
În cele trei ”mandate” ca antrenor al lui CFR Cluj, Dan Petrescu a bifat 200 de meciuri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News