Dan Petrescu și-a dat acordul! Primul jucător care ar putea pleca de la CFR Cluj în vară

Dan Petrescu și-a dat acordul! Primul jucător care ar putea pleca de la CFR Cluj în vară Superliga

CFR Cluj s-ar putea despărți în vară de unul dintre jucătorii de bază din acest sezon.

Aflat pe lista mai multor cluburi din străinătate, Claudiu Petrila ar putea pleca din Gruia la finalul acestui sezon.

Presa turcă susține că mijlocașul de 21 de ani este dorit atât de Fenerbahce, cât și de Galatasaray, iar Dan Petrescu a anunțat că este gata să-l cedeze dacă oferta va fi una avantajoasă pentru club și jucător.

Petrescu, dispus să-l lase pe Petrila să plece de la CFR

„În primul rând, eu nu decid cine pleacă dacă vine o ofertă. Dacă oferta e bună pentru club, orice jucător poate să plece, e normal. Ar fi un succes dacă Petrila ar pleca la o echipă așa de mare. Până la urmă, Fenerbahce și mai ales Galatasaray, acolo au avut succes jucătorii noștri.

Ar fi ceva fantastic să meargă, îi doresc să ajungă cât mai repede la un club mare. Ar fi bine și pentru el, și pentru CFR, dar mai ales pentru el”, a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.

1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Claudiu Petrila, potrivit transfermarkt.com. Aripa stângă a campioanei a marcat nouă goluri și a oferit cinci pase decisive în cele 37 de meciuri disputate în acest sezon în tricoul alb-vișiniu.

Petrila a venit la Cluj în noiembrie 2018, de la FC Bihor, și mai are contract cu gruparea din Gruia până în 2023.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!