Dan Petrescu, supărat pe greșelile din apărare: "Mi se pare incredibil". Cum a comentat delegarea lui Kovacs la City - Real
FC Voluntari - CFR 0-1. În minutul 4, CFR Cluj a ratat un penalty prin Deac.
CFR se impune pe final, după golul marcat de Boateng, în urma unui corner executat de Ciprian Deac. Dan Petrescu a efectuat trei schimbări ofensive în actul secund, iar atacurile campioanei s-au întețit.
Prin victoria în fața elevilor lui Liviu Ciobotariu, CFR se distanțează la cinci puncte de FCSB, care are un meci mai puțin. Elevii lui Toni Petrea întâlnesc mâine formația lui Gică Hagi, Farul, de la ora 21:00.
Cum a comentat Dan Petrescu prestația elevilor săi
"Am fost egalați de patru ori în ultimul minut sau am pierdut în ultimul minut. Se putea repeta istoria, nu putem face asemenea greșeli. Am avut noroc cu golul lui Boateng, după cum a jucat în acest sezon.
Mi se pare incredibil la ce jucători cu experiență avem, să facem aceleași greșeli mereu și mereu și mereu. Portarul a făcut o treabă bună. Mă așteptam să creăm mai mult în repriza a doua, este o victorie de moral. Le-am zis să fim puțin mai calmi la pauză, dar nu am reușit să-i conving.
Nu l-am contestat pe Kovacs, am zis doar că a dat prea ușor faultul", a declarat Dan Petrescu la finalul meciului, la DigiSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News