Dan Șucu a făcut lumină în cazul transferului lui Marko Dugandzic: "Nu ar mai fi fost același". Cu cine va fi înlocuit
Dan Șucu a oferit detalii despre transferul lui Marko Dugandzic în Arabia Saudită.
Atacantul croat a fost vândut de Rapid la Al Tai, urmând ca giuleștenii să primească 1,5 milioane de euro. Finanțatorul principal al clubului a mărturisit că și-ar fi dorit ca jucătorul să nu plece, însă oferta financiară a fost una atât de mare, încât nu putea fi refuzată.
"Era oarecum de așteptat să existe și oferte pentru Marko. Ne așteptam la lucru acesta, au fost vreo două-trei oferte pe care le-am avut înainte, dar le-am refuzat. Aici discutăm despre o plată către el de peste un milion de euro pe an.
Eu cred că dacă i-am fi refuzat transferul nu ar mai fi fost același Marko. Are 30 de ani, câștigă în doi ani de zile în jur de 2,5 milioane de euro. E cea mai bună variantă. A avut un punct de vedere cât se poate de direct în ceea ce privește plecarea. Era greu să-l întorci. Erau doi jucători pe care nu aș fi vrut să plece, el și Horațiu. Dacă era dup mine, nu aș fi vrut să plece nimeni. Avem și planul B dacă apar probleme, există diferite variante pe care le avem. Va veni cineva în locul lui, e străin, avem și un jucător extrem de bun în zona de tineret, pe Stancu", a declarat Dan Șucu, la Digi Sport.
Al Tai, locul 11 în Arabia Saudită, este echipa care l-a cumpărat și pe Andrei Cordea de la FCSB în această vară. Saudiții au plătit aproximativ 1,3 milioane de euro pentru a transfera extrema vicecampioanei României.
Al Tai a început sezonul cu două victorii și trei eșecuri. În ultimul joc, 1-0 contra lui Abha, unicul gol a fost marcat de Andrei Cordea.
-
400.000 de euro a plătit Rapid pentru a-l cumpăra pe Marko Dugandzic de la CFR Cluj, în iulie 2022
- 28 de goluri a marcat Dugandzic în 48 de meciuri jucate la Rapid
VIDEO | Dan Șucu, despre șansele lui Rapid la titlu
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News