VIDEO EXCLUSIV Dan Șucu, acuzat voalat că a „furat” proiectul Farului și îl pune în practică la Rapid
Dan Șucu a preluat în acest an jumătate din acțiunile clubului Rapid și are ca obiectiv câștigarea titlului în Superliga în cel mult doi ani.
Șucu a venit la Rapid cu un proiect axat în principal pe fotbalul juvenil și a investit deja 10 milioane de euro în academia Rapidului.
Mai în glumă, mai în serios, Ciprian Marica, finanțator minoritar la Farul Constanța, îl acuză pe Dan Șucu, omul cu banii din Giulești, că s-a inspirat din proiectul constănțenilor, iar acum îl prezintă ca fiind o idee a Rapidului.
„Acum, dacă tot e vorba despre domnul Dan Șucu, el a fost în discuții și cu Gică Hagi, cu Farul. Proiectul ăsta pe care îl prezintă dânsul, nu aș putea spune că este un plagiat, dar s-a inspirat din proiectul nostru de la Farul. Acum vine și îl prezintă puțin așa... că e proiectul Rapidului. Când el are proiectul gândit de Gică Hagi, gândit și analizat de Gică...”, a spus Ciprian Marica la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.
Gigi Becali a intervenit peste interlocutorul său și a spus că în viziunea sa, Gică Hagi este singurul om din fotbalul autohton care ar putea câștiga titlul în Superliga fără investiții majore, deoarece se pricepe să „resusciteze” jucători care au fost refuzați în trecut de echipele tari din campionat, chiar și de FCSB.
„El e singurul care poate câștiga campioanatul, pentru că eu văd 4-5 jucători care au fost refuzați de acum cinci, șase ani și el, uite, are 16 puncte diferență”, a spus Becali la PRO ARENA.
Rapid București și Farul Constanța se întâlnesc vineri, de la ora 20:30, în Giulești, în etapa a XV-a din Superliga. Constănțenii conduc în clasament, cu 33 de puncte. Giuleștenii ocupă locul doi, cu 28 de puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News