Dan Șucu și-a dat acordul! Pleacă de la Rapid și semnează cu Partizan Belgrad

dan sucu Andrei Borza Partizan Belgrad Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 28 Iunie 2024, 11:47
Data actualizarii: Vineri 28 Iunie 2024, 11:47

Rapid pierde unul dintre titularii din sezonul precedent.

Transferat în urmă cu un sezon la Rapid de la Farul Constanța pentru 800.000 de euro, Andrei Borza (18 ani) va pleca la o echipă cu pretenții din străinătate.

Andrei Borza pleacă la Partizan Belgrad

Titular în sezonul recent încheiat pe postul de fundaș stânga, Borza va pleca în Serbia, acolo unde va evolua sub formă de împrumut la Partizan Belgrad. Vicecampioana Serbiei va avea și varianta unui transfer definitiv, în valoare de două milioane de euro, scrie ProSport.

Cel care și-ar fi dat acordul pentru această mutare a fost chiar acționarul majoritar Dan Șucu. Ar urma ca toate detaliile să fie puse la punct până la finalul acestei săptămâni.

Vestea vine la doar câteva zile după ce Rapid a anunțat oficial transferul lui Cristi Manea (26 de ani), de cinci ori campion cu CFR Cluj. Cel mai probabil, internaționalul român va fi titular în flancul drept al apărării din Giulești.

Asta ar însemna ca germanul Christopher Braun (32 de ani) ar putea evolua ca fundaș stânga din sezonul următor.

În sezonul precedent, Borza a evoluat în 32 de partide pentru cei de la Rapid, reușind să bifeze două pase decisive. În prezent, site-urile de specialitate îi oferă o cotă de piață de 1,5 milioane de euro.

FC Rapid, în această perioadă de mercato

Antrenor - Neil Lennon (nou)

Veniri - Rareș Pop (UTA Arad / 700.000 de euro), Luka Gojkovic (FK Javor / gratis), Jakub Hromada (Slavia Praga / 500.000 de euro)

Reveniri după împrumuturi - Kevin Soni (Hapoel Ierusalim), Claudiu Micovschi (UTA Arad), Ștefan Pănoiu (FCU Cluj), Cătălin Vulturar (UTA Arad), Cristian Ignat (CS Mioveni), Alexandru Stan (CS Mioveni), Alexandru Crivac (Progresul Spartac), Codruț Sandu (LPS Clinceni), Rareș Stanciu (CS Tunari)

Plecări - Ermal Krasniqi (Sparta Praga / 2 milioane de euro), Alexandru Albu (contract încheiat), Dragoș Grigore (Buzău / gratis), Jakub Hromada (Slavia Praga / împrumut expirat), Cătălin Cîrjan (Arsenal / împrumut expirat), Iulian Cristea (FCU Cluj / gratis), Kevin Soni, Virgil Drăghia (contracte reziliate)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!