Dănciulescu, în pericol să îl supere din nou pe Gigi Becali! Verdict pentru atacanții de la FCSB: ”Altul!”

Dănciulescu, în pericol să îl supere din nou pe Gigi Becali! Verdict pentru atacanții de la FCSB: ”Altul!” Superliga

FCSB a câștigat Supercupa României după ce a învins-o cu scorul de 3-0 pe Corvinul Hunedoara.

Golurile roș-albaștrilor au fost marcate de David Miculescu, noul venit Marius Ștefănescu și Luis Phelipe. Daniel Popa, celălalt jucător care a ajuns în această vară la echipa patronată de Gigi Becali, a reușit să contribuie doar cu o pasă decisivă. 

”Pe cine vezi număr '9' la FCSB?” Răspunsul lui Ionel Dănciulescu îl va enerva din nou pe Gigi Becali

Florin, pe cine vezi număr ’9’ la FCSB, Miculescu sau Daniel Popa?”, a fost întrebarea adresată de moderatorul emisiunii lui Florin Prunea, la Digi Sport.

Neimpresionat de atacanții roș-albaștrilor, Ionel Dănciulescu, colegul de platou al lui Florin Prunea, nu s-a putut abține și a răspuns înaintea fostului portar al lui Dinamo: ”Altul, dacă e să mă întrebi pe mine!”.

Florin Prunea i-a dat dreptate fostului atacant al ”Câinilor Roșii”, însă consideră că roș-albaștrii au nevoie de un alt atacant pentru meciurile din cupele europene. În ceea ce privește campionatul intern, Prunea consideră că atât David Miculescu, cât și Daniel Popa, fotbalistul ajuns în această vară la FCSB, pot face față cu brio.

Florin Prunea: ”Popa va avea o perioadă foarte grea la FCSB!”

Totuși, Florin Prunea crede că Daniel Popa va avea mari probleme de adaptare la FCSB, în principal la metodele lui Thomas Neubert.

Pentru Champions League, altul, are dreptate Danciu. Pentru competiția noastră internă, sunt doi jucători foarte buni. În momentul de față, Miculescu. Daniel Popa va avea o perioadă foarte grea la FCSB, în primul rând de adaptare.

Noi l-am avut la Dinamo, un băiat admirabil, nu ai ce să îi reproșezi, dar a venit la un club unde este cu totul și cu totul altceva. Nu vorbesc de presiune, presiunea este peste tot. Sunt curios cum se va adapta el la programul de pregătire al lui Neubert, la intensitatea și la duritatea antrenamentelor.

Este un jucător bun, dar mi-a lăsat tot timpul impresia că în momentul în care dă de greu este altfel, nu vreau să îl jignesc, l-am avut și jucător. Este un tip mai comod. Vrea să stea într-un anumit confort, iar aici nu este cazul”, a continuat Florin Prunea.

Ionel Dănciulescu l-a mai supărat în trecut pe Gigi Becali

În trecut, Ionel Dănciulescu a mai făcut o serie de declarații care i-a stârnit furia lui Gigi Becali. În urmă cu un an, când presa din străinătate a anunțat că Elias Charalambous ar fi pe lista lui Olympique Lyon, Dănciulescu l-a criticat vehement pe antrenorul cipriot pentru poziția pe care o acceptă la gruparea patronată de Gigi Becali.

Cum A3 de la FCSB să aibă ofertă de la Lyon? Ce sunt balivernele astea, mă? Să fim serioși.. E A3 la FCSB! Pe mine mă deranjează aroganța cu care vine la fiecare interviu și vorbește. Acceptă-ți, mă, situația și ia-ți fapta cu tine cum se spune, că tu ești cine ești”, spunea la acel moment Dănciulescu.

Răspunsul lui Gigi Becali a fost pe măsură: ”Nu credeam, ăsta, Dănciulescu, nu e frumos ce a făcut, adică așa să vorbești, să zici de un om că te enervează. Ce îl enervează pe el? Că e prea civilizat. Că domnule, stai jos, că iei nota 4, păi, bă, ai fost fotbalist, să zici de un coleg, cine ești tu, mă, de dai ordine să stea omul jos?

Ce părere, spune părerea de fotbal, nu că stai și judeci omul că te enervează pe tine: 'Că, vai, ce mă enervează, ce declarații dă' Dar ce te enervează, mă? Ce ți-a făcut? Te-a jignit, a zis ceva de tine sau de familia ta?”, spunea patronul de la FCSB.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!