Dani Coman anunță primele decizii după revenirea la Hermannstadt: "Avem 20% șanse, dar sper să fim învingători"
Dani Coman a revenit la FC Hermannstadt în funcția de președinte, iar printre obiectivele sale sunt recuperare celor 9 puncte pierdute și prelungirea înțelegerii lui Marius Măldărășanu.
Coman a spus că echipa sibiană se va lupta la TAS pentru a recâştiga cele 9 puncte cu care a fost sancţionată de către Comisia pentru Acordarea Licenţei Cluburilor.
Dani Coman, după revenirea la Hermannstadt: "Sunt 20% șanse să recuperăm punctele, dar sperăm să fim învingătorii"
"Am revenit la fel de entuziast ca şi prima dată, îmi doresc să facem performanţă în continuare, aşa cum am făcut şi prima dată când am venit la Sibiu. Ne-am îndeplinit un obiectiv, acela de a promova această echipă, acum echipa a revenit la Sibiu pe un stadion extraordinar de frumos, care este o mare realizare pentru oraş şi pentru întreg fotbalul românesc. Mă bucur că fac parte din acest proiect şi sper să facem performanţă în continuare.
A fost un moment, atunci când s-au pierdut cele nouă puncte, în care am zis că, indiferent de ofertele pe care le-am avut, îmi doresc să revin să lupt alături de colegii mei pentru a recâştiga cele nouă puncte pentru că sunt câştigate pe teren, sunt muncite", a declarat Coman, într-un interviu pentru canalul de YouTube al AFC Hermannstadt, potrivit Agerpres.
"Din păcate nu suntem în cel mai favorabil moment în acest proces. Dar vom lupta pentru a le recâştiga şi pentru a reveni acolo unde cred că FC Hermannstadt a demonstrat că îi este locul, în prima parte a clasamentului. Printre obiectivele pe care le-am gândit la revenirea mea este acela de a recâştiga punctele. Din păcate, în România am pierdut cam tot ce se putea pierde, ne vom lupta la TAS pentru a demonstra că ar trebui să primeze criteriul sportiv.
Ştiu exact ce s-a întâmplat, nu putem da vina pe cineva, dar mult mai important este ce vom face de acum încolo şi cum ne vom apăra la TAS. Vom lupta cu toate resursele necesare pentru a recâştiga punctele şi sper că ăsta să fie un prim pas, pentru că această echipă a luptat pe teren şi merită ca punctele să rămână aici. Ar fi păcat ca aceste puncte să se piardă la comisii. Şansele pleacă de la 20%, dar sperăm că la finalul procesului să fim învingători", a adăugat el.
Dani Coman vrea să îi prelungească înțelegerea lui Marius Măldărășanu
Preşedintele clubului sibian a afirmat că un alt obiectiv al său este prelungirea contractului antrenorului Marius Măldărăşanu.
"Un alt obiectiv pentru mine este acela de a-i prelungi contractul lui Măldărăşanu, care a demonstrat că este un antrenor foarte bun. Au avut performanţă deosebită prin promovarea echipei şi prin rezultate extrem de bune în prima ligă. Îmi doresc foarte mult să continuăm mulţi ani de acum încolo şi să avem performanţe în continuare", a mai spus Coman.
Dani Coman s-a întors la clubul de fotbal AFC Hermannstadt, în postul de preşedinte executiv, au anunţat, miercuri, reprezentanţii grupării sibiene pe pagina oficială de Facebook.
În vârstă de 43 de ani, Coman a plecat de la AFC Hermannstadt în luna august a anului trecut în urma problemelor financiare cu care se confrunta echipa din Superligă.
Echipa pregătită de Marius Măldărăşanu ocupă în acest moment locul 9 în clasamentul Superligii, după ce AFC Hermannstadt a fost sancţionată cu deducerea a 9 puncte, conform hotărârii Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor la mijlocul lunii decembrie 2022.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News