Atacantul a fost cumpărat de FCSB în septembrie, după ce Gigi Becali le-a achitat celor de la CFR Cluj nu mai puțin de 2 milioane de euro pentru serviciile brăileanului.

De când a semnat cu campioana României, Bîrligea și-a trecut în cont nouă goluri în SuperLiga și se clasează pe prima poziție în topul celor mai buni marcatori.

Daniel Bîrligea: ”Nu-mi propun nicio limită de goluri. Să ajung la infinit!”

Fotbalistul a mărturisit că nu și-a impus o limită la goluri și că va marca oricând va avea ocazia. De asemenea, Bîrligea a punctat și că vrea ca FCSB

”Mai sunt destule partide până la finalul anului, pe care vreau să le câștigăm. Să terminăm 2024 pe primul loc, să nu ne mai poată da nimeni la o parte. 

Chiar suntem buni și avem puterea să mergem pe trei fronturi, adică în campionat, Cupa României și Europa League. 

Cu cât ajut echipa mai mult, cu atât voi fi și eu ajutat de echipă! Nu-mi propun nicio limită de goluri. Să ajung la infinit!”, a spus Daniel Bîrligea, potrivit gsp.

La ce cluburi a mai jucat Bîrligea

Trecut pe la Academia Gheorghe Hagi și Luceafărul Brăila, Daniel Bîrligea a mai fost legitimat și în Italia, la Palermo și Teramo. În 2022 a revenit în țară, la CFR Cluj, iar doi ani și jumătate mai târziu a făcut pasul la FCSB.