Daniel Bîrligea, ofertat de FCSB. Suma propusă și răspunsul lui CFR Cluj

Daniel Bîrligea, ofertat de FCSB. Suma propusă și răspunsul lui CFR Cluj Superliga

Daniel Bîrligea (24 de ani), atacantul lui CFR Cluj care s-a aflat și în lotul României de la EURO 2024, este dorit de campioana FCSB.

Gigi Becali: "Dau 1,5 milioane de euro pentru Daniel Bîrligea și 20% dintr-un transfer"

Gigi Becali a anunțat că este dispus să ofere 1,5 milioane de euro pentru transferul lui Bîrligea, iar CFR Cluj să păstreze și 20% dintr-o viitoare mutare a atacantului născut în Brăila.

"Vorbesc serios! N-am spus 500.000 sau 700.000. Am respectat și am spus 1,5 milioane. Să-ți spună unul direct că îți dă 1,5 milioane pentru un jucător eu zic că e respect. Eu zic că e respect, să nu se supere. Dau și coadă, n-am nicio treabă. Îi dau și 20% dintr-un transfer", a spus Gigi Becali, la Fanatik.

Cristi Balaj: "Avem oferte mai bune. Dacă FCSB l-ar lua pe Bîrligea, noi am avea șanse mici la campionat"

Răspunsul lui CFR Cluj a venit prompt prin vocea lui Cristi Balaj. Președintele din Gruia spune că un transfer al lui Bîrligea la rivala FCSB nu poate fi exclus din start, amintind și de mutările pe axa CFR - Rapid, însă subliniază că ardelenii au oferte mai bune pentru atacant în prezent.

"E foarte greu să dai un jucător foarte bun, pe care te-ai bazat, să-l dai unui club cu care te lupți pentru îndeplinirea unui obiectiv, mai ales în contextul în care ai oferte mai bune pentru acel jucător. Este foarte important ce își dorește jucătorul. Nu este suficientă oferta către club, ci foarte, foarte important e ce își dorește FCSB să facă. 

Noi suntem deschiși să transferăm orice jucător, vezi istoricul Rapidului într-o situație în care era pe o pantă ascendentă. Faptul că a avut o stagnare nu s-a cauzat în urma transferulurilor făcute de la CFR Cluj la Rapid. Toți jucătorii care au mers au demonstrat, Braun, Petrila, Krasniqi, Dugandzic. 

Dacă FCSB l-ar lua pe Bîrligea, noi am avea șanse mici la campionat. Ar fi o forță nu doar în România, ci și în plan euroean. Birligea duce mult, are un caracter puternic (n.r - referitor la eventualele critici ale patronului Gigi Becali). El, chiar dacă rata ocazii, era consecvent și nu întâmplător a ajuns să înscrie atâtea goluri. Are o ambiție incredibilă și îl motivează o întâmplare nefericită anterioară. Trebuie analizat. Din punctul meu de vedere, FCSB ar fi mult, mult mai puternică cu un atacant de nivelul lui Bîrligea", a spus Cristi Balaj.

Bîrligea este omul de gol al lui Dan Petrescu

Daniel Bîrligea a fost transferat de CFR Cluj în ianuarie 202, de la formația italiană Teramo, pentru doar 100.000 de euro.

Sezonul trecut, Bîrligea a marcat 15 goluri și a oferit 7 pase decisive la CFR Cluj, performanțe care i-au adus și convocarea la naționala României pentru EURO 2024. La turneul final, atacantul nu a prins însă niciun minut.

Bîrligea a început bine și actuala stagiune, cu 4 goluri și 3 assist-uri în primele 11 jocuri.

  • 1,6 milioane de euro este cota de piață a lui Bîrligea, potrivit Transfermarkt
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!