Daniel Isăilă, antrenorul român al echipei Khor Fakkan din Emiratele Arabe Unite, este convins că Universitatea Cluj își merită locul de frunte în Superligă.

Daniel Isăilă știe cine prinde play-off-ul în Superligă: "Merită un loc în top"

Având în vedere oscilațiile de formă ale principalelor echipe din campionat, Isăilă consideră că U Cluj a profitat de problemele adversarelor pentru a se menține în top. 

Deși nu a avansat o favorită clară la titlu, Isăilă a precizat că U Cluj va avea o misiune dificilă să-și păstreze poziția, având în vedere presiunea tot mai mare pe măsură ce sezonul avansează. 

"Favorita la titlu? Sincer, mi-e greu să răspund, dar U Cluj merită clar un loc în top.

E greu, e practic imposibil să îți dai cu părerea. E foarte dificil, sunt echipe care au oscilații foarte mari și de toate lucrurile astea a profitat U Cluj.

U Cluj a profitat de problemele celorlalte echipe, CFR, Craiova a arătat inconstanță, bine, Craiova nu mai e o surpriză, asta s-a întâmplat în ultimii 4-5 ani cu ei. Au pornit bine, au fost speranțe mari, așteptări, investiții, dar s-au dezumflat foarte repede.

Nu e totul pierdut, FCSB a câștigat campionatul sezonul trecut, a început dezastruos, acum a revenit, dar încă nu cred că arată cel mai bine, chiar dacă, în momentul de față, FCSB pare să aibă cel mai puternic lot.

Nu va fi ușor pentru U Cluj sp își mențină poziția. Presiunea crește, e mare și suntem abia la jumătatea sezonului regulat, nu mai sunt multe meciuri, dar niciodată să nu spui niciodată.

Cele mai bune exemple sunt în trecut, Otelul, Unirea Urziceni, nimeni nu le dădea șanse și au câștigat campionatul, nici să nu mai zic de Astra Giurgiu", a spus Daniel Isăilă în exclusivitate pentru Sport.ro.

CV-ul lui Daniel Isăilă

Cu o carieră notabilă atât ca jucător, cât și ca antrenor, Isăilă a adunat 149 de meciuri în primul eșalon românesc, pentru echipe precum FC Brașov și Rapid București. 

După debutul ca antrenor la FC Săcele, a avut ocazia să colaboreze cu Răzvan Lucescu la FC Brașov și a preluat mai apoi echipe din Liga a II-a, inclusiv Astra Giurgiu. În 2014, a cucerit două trofee alături de Astra: Cupa și Supercupa României.

La momentul redactării acestui articol, echipa U Cluj se află pe prima poziție în Superligă cu 30 de puncte, urmată de Dinamo cu 25 de puncte și CFR Cluj cu 24 de puncte.