VIDEO Darius Olaru a încercat să-și ascundă cicatricea la interviu. Cum arată mijlocașul FCSB-ului după accidentare
Darius Olaru (24 de ani) a încercat să-și ascundă cicatricea în cadrul primului interviu acordat după accidentarea dură suferită în urmă cu o lună.
Mijlocașul s-a ciocnit violent de Andrea Compagno în meciul cu Chindia Târgoviște și s-a ales cu o cicatrice pe frunte în urma acelui moment, așa cum s-a întâmplat și cu Andrea Compagno. Olaru a încercat să-și ”mascheze” cu părul semnul de pe frunte.
„Simțeam o durere destul de tare la cap. Eram conștient în tot acel timp. Mi l-am lăsat așa pe frunte, să nu se vadă prea bine cicatricea.
Am recuperat destul de multe puncte și sperăm că la sfârșitul sezonului să fim noi pe primul loc”, a spus Darius Olaru.
VIDEO - Darius Olaru, despre accidentarea suferită în urmă cu o lună
Darius Olaru este unul dintre titularii incontestabili de la FCSB din acest sezon. A bifat 29 de meciuri în toate competițiile, reușind să marcheze un gol și să ofere cinci pase decisive. Site-urile de specialitate îl evaluează pe mijlocașul vicecampioanei la 5,3 milioane de euro.
FCSB este pe locul trei în Superliga României, cu 38 de puncte, la egalitate cu Rapid și Universitatea Craiova, după 21 de etape. În primul meci din 2023, vicecampioana se va deplasa la Sibiu pentru duelul cu Hermannstadt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News