Darius Olaru sare în apărarea unui jucător de la FCSB: "Merita să fie convocat. Azi le-a dat peste nas"

Darius Olaru sare în apărarea unui jucător de la FCSB: Merita să fie convocat. Azi le-a dat peste nas Superliga

FCSB - Universitatea Craiova s-a încheiat 3-0.

Cele două cluburi s-au înfruntat pe stadionul „Steaua” din Ghencea în a opta etapă din noul sezon al Superligii. Pe Arena Națională, locul în care își desfășoară FCSB meciurile de acasă, e un alt eveniment în derulare, iar roș-albaștrii nu s-au putut folosi de cel mai mare stadion al țării.

Darius Olaru sare în apărarea unui jucător de la FCSB: "Merita să fie convocat. Azi le-a dat peste nas"

Darius Olaru a vorbit după meci și a remarcat faptul că se bucură enorm, pentru că a reușit să marcheze de două ori pe Ghencea. De asemenea, a mai precizat că Tavi Popescu merita să fie convocat la naționala U21.

„O seară foarte bună pentru noi. Am reușit să ne facem jocul. Cel mai important e că am reușit să câștigăm trei puncte importante. Mă bucur că mi-a ieși să înscriu, sper să continui la fel. Sper să continuăm pe același drum și să strângem puncte.

Eu mă antrenez la fel, muncesc la fel în fiecare zi. Așa a fost sezonul trecut, să nu înscriu la fel de mult ca acum. Am încercat să intrăm bine în meci, să fim concentrați. Avem echipă bună. Era clar că cine va intra își va face treaba bine.

Mă bucur foarte mult pentru Tavi. A reușit două pase pentru mine extraordinare. Cred că merita să fie convocat la naționala lui. Nu eram cu el când a apărut lista, dar l-am simțit puțin afectat. Pot să spun că a dat așa un pic peste nas”, a spus Darius Olaru după meci.

FCSB - Universitatea Craiova 3-0

FCSB s-a distrat pe Ghencea cu Universitatea Craiova. Toate cele trei goluri au fost înscrise în prima repriză, când vicecampioana României a dat startul recitalului încă din minutul 13 al partidei.

Darius Olaru a deschis scorul, din pasa lui Octavian Popescu. În minutul 21, Alex Băluță l-a servit pe Risto Radunovic, care a înscris fără nicio problemă. Cuplul Popescu - Olaru a reapărut pe finalul primei reprize. Darius a realizat „dubla” în minutul 45 și a închis tabela de marcaj.

În urma victoriei, FCSB s-a distanțat la două puncte de ocupanta poziției a doua din clasament, CFR Cluj. Roș-albaștrii se află în vârf cu 18 puncte, în timp ce Universitatea Craiova se situează pe locul patru cu 14 puncte.


Echipele de start

  • FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic - Ovidiu Popescu, Șut, Olaru - Băluță, Compagno, Octavian Popescu
  • Universitatea Craiova: Popescu - Nchama, Zajkov, Badelj, Bancu - Kurtic, Screciu - Crețu, Baiaram, Mitriță - Ivan
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!