DDB, veste importantă înainte de meciul cu Academica Clinceni! Ce titular a fost convins să rămână
Fanii continuă lupta pentru a ține clubul în viață.
Problemele de la Dinamo par că nu se mai termină, însă fanii-acționari din DDB încearcă din răsputeri să rezolve din ele, fapt care se întâmplă deja de peste un an de zile. Acum, aceștia l-au convins pe unul dintre oamenii de bază ai echipei să rămână și să-și retragă memoriul.
Alexandru Răuță, căci despre el este vorba, a arătat o deschidere de admirat pentru a rămâne la Dinamo, iar fanii și-au arătat aprecierea pentru gestul mijlocașului de a-și retrage memoriul, mai ales în condițiile în care avea șanșe bune să fie declarat liber de contract în zilele următoare.
Spre deosebire de Răuță, Paul Anton își continuă demersul, nu renunță la memoriul depus. Pe 4 august, Camera Națională a Soluționării Litigiilor din cadrul FRF l-ar putea declara liber de contract.
Negocieri cu alțti doi jucători
Astăzi vor avea loc negocieri și cu stoperul Ricardo Grigore și atacantul Robert Moldoveanu. Ambii au trimis notificări, au trecut și cele 15 zile prevăzute de regulament, astfel că au dreptul să depună memorii. DDB speră să îi înduplece.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News