Imediat după meci, Gigi Becali a declarat că și-ar fi dorit ca jucătorii să țină mai mult de minge la scorul de 3-1, pentru a nu mai avea emoții pe final.
Adrian Șut a avut o reacție la afirmațiile făcute de patronul echipei. "Suntem fericiți că am început să legăm victorii. Adversarul a jucat fotbal. Mă bucur că am dat dovadă de caracter și am câștigat meciul. Dacă este nevoie să joc acolo (n.r. fundaș central), o să joc. Nu este poziție mea, încerc să dau tot ce am mai bun ca să ajut echipa, dar îmi place mai mult la mijloc.
Ne dorim să câștigăm meciuri în continuare, ne pregătim bine pentru toate meciurile. Avem calitatea și lotul necesar pentru a ne lupta pe toate fronturile, cred că vom reuși. Tavi a bătut foarte bine la antrenamente și l-am lăsat și în meci.
Cred că sunt momente în care trebuia să ținem de minge mai mult, dar a fost o partidă în care am crezut că putem să marcăm mai mult", a spus jucătorul FCSB-ului.
"Am avut emoții mari. Dacă ai 3-1 sau două goluri în avans, nu mai e nevoie de încă 3 goluri. Pasează, distrează-te. A început Olaru numai cu pase decisive, le dădea la ei. Chiar ziceam că asta poate să ne coste. Nu avem profesionalism, se puteau complica lucrurile. Noi aveam 3-1. Dacă ai 3-1, mingea nu mai trebuie să fie la adversar. Noi de ce o pierdeam, ca să alergăm apoi după ea", a spus Gigi Becali.
FCSB - Gloria Buzău s-a încheiat 3-2
Oaspeţii au deschis scorul prin Alexandru Jipa (5), după o pătrundere în interiorul terenului şi un şut care l-a surprins pe Ştefan Târnovanu.
Campioana a reuşit egalarea în finalul primei reprize (39), prin Octavian Popescu, din lovitură liberă, cu un şut la colţul scurt, de la 25 de metri. Octavian Popescu a adus-o pe FCSB în avantaj după pauză (67), cu un şut din interiorul careului, după o pasă oferită de Valentin Creţu.
Daniel Bîrligea (74) a marcat al treilea gol al gazdelor şi primul pentru el în Superligă pentru roş-albaştri.
Buzoienii au mai înscris o dată pe final, prin Mike Cestor (87), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dragoş Tescan.