De ce nu investesc oamenii de afaceri la Dinamo? Răspunsul lui Mircea Rednic
Mircea Rednic așteaptă cu brațele deschise investitorii la Dinamo.
Antrenorul din ”Ștefan cel Mare” crede că oamenii de afaceri evită să investească la Dinamo din cauza situației financiare delicate prin care trece clubul.
„Cred că sunt destui oameni care au bani și vor să investească în sport. Cu Dinamo, nu pierzi dacă investești. Dar nu în situația asta, când nu știi cine ce deține.
Nimeni nu vine la o echipă la care nu se vede clar care sunt datoriile, care e palmaresul, sunt mai multe lucruri care nu sunt în regulă”, a spus Mircea Rednic, în cadrul conferinței de presă.
Răzvan Zăvăleanu: ”Există posibilitatea să vină investitori din Dubai”
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a dezvăluit că oficialii clubului se află în momentul de față în contact direct cu oameni potenți financiar din Dubai, care ar putea veni să investească la clubul din „Ștefan cel Mare”.
„Am avut tatonări cu câțiva oameni de afaceri de aici, din Dubai. Nu am vorbit încă concret despre bani, dar urmează să vorbim săptămâna viitoare despre asta. Există posibilitatea ca în curând la Dinamo să vină investitori puternici din Dubai”, a declarat Răzvan Zăvăleanu pentru playsport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News