"De unde șase achiziții?". Cristiano Bergodi nu s-a mai abținut după ce s-a spus că postul îi este în pericol
Rapid trece printr-o perioadă din punct de vedere al rezultatelor, fiind eliminată din Cupa României.
În plus, nici în campionat situația nu este mai bună. În ultimele patru partide, Rapid a remizat de două ori și a bifat două înfrângeri, aflându-se pe locul patru, cu 31 de puncte.
După rezultatele sub așteptări, au apărut zvonuri despre o posibilă înlocuire a lui Cristiano Bergodi dacă nu va obține măcar patru puncte din ultimele două meciuri din an.
Cristiano Bergodi, reacție nervoasă în timpul conferinței de presă
Înaintea meciului cu Petronul Ploiești, tehnicianul italian a vorbit despre informațiile apărute, vizibil deranjat.
"De ce să obținem doar patru puncte? Putem să obținem și șase. Contează faptul că nu ai câștigat, dar dacă ai o evoluție bună îți dă încredere. Putem câștiga două meciuri la rând. Am muncit la fel ca în celelalte 13 meciuri, trei luni când nu am pierdut și am avut șansa de a ajunge și pe locul doi. Echipa a pierdut un pic din turație, dar au intervenit și probleme, nu e ușor să joci fără atacanții care ne lipsesc.
Domnul Șucu vrea să întărească echipa și din punct de vedere financiar să facă un efort, dar în fotbal în fiecare fereastră de transferuri lucrurile se fac cu timpul, nu cum s-a scris. Ziariștii scriu, normal.
Șase achiziții? De unde șase achiziții? M-ați înțeles. Nu există. În fiecare fereastră se fac două-trei transferuri, dar șase sunt prea mulți", a spus Cristiano Bergodi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News