VIDEO EXCLUSIV ”De vină e Mircea Sandu. Trebuia să ia măsuri”. Cum vede Becali alegerile FRF cu un singur candidat, Răzvan Burleanu
Gigi Becali a vorbit despre alegerile de la Federația Română de Fotbal. Răzvan Burleanu este singurul candidat pentru postul de președinte.
Până în prezent nu și-a depus candidatura nimeni împotriva actualului președinte al Federației Române de Fotbal, care este favorit la câștigarea celui de-al treilea mandat. Pe 5 martie 2014 a câștigat pentru prima dată Răzvan Burleanu candidatura, preluând funcția de la Mircea Sandu.
„Eu văd situația asta că cel mai fraier om care a fost, Bela Kassai și Mircea Sandu, care au permis să se întâmple treaba asta. Adică tu candidezi, conduci, comanzi adunarea națională și pui în statut că nu mai poți să candidezi. Dacă tu ai câștigat alegerile nefiind președinte, cum pui tu după aia în statut că trebuie să ai anumite condiții, să fii președinte, să lucrezi nu știu câți ani.
Deci de vină e Mircea Sandu, trebuia să ia măsuri ca să nu se întâmple asta în fotbal. Cum adică să candidezi numai tu? Ce ai demonstrat tu? Le interzice prin statut să candideze, pentru că nu dă voie decât dacă ai fost președinte două mandate, nu știu cât. De exemplu, un avocat deștept nu poate să candideze”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Ora Exactă în Sport.
Președintele FRF: „Mi-aș fi dorit să am un contracandidat!”
Posibilitatea apariției unui contracandidat puternic este minimă, în contextul în care timpul rămas până la Adunarea Generală este unul relativ scurt și nu ar mai fi timp pentru desfășurarea campaniei electorale.
„Cred că voi avea cel de-al 3-lea mandat. Mi-aș fi dorit să am un contracanditat, există termen suficient de înscriere. Chiar dacă în toți acești 8 ani de zile de când ne cunoaștem, abordarea FRF a fost de multe ori criticată, membrii afiliați acordă o susținere foarte mare.
Au acordat-o și în 2018, când am avut și partide politice care s-au implicat împotriva noastră. Dacă nu vom avea niciun contracandidat, înseamnă că fotbalul vrea să transmită un mesaj de unitate”, a declarat președintele FRF.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News