Antrenorul spune că e greu ca echipa sa să câștige titlul în acest an, dar trebuie să se lupte pentru campionat, în sezonul viitor, cu el sau fără el pe bancă.  

"Eu încerc să creez un embrion și să ne dezvoltăm"

"Eu încerc să creez un embrion și să ne dezvoltăm. Chiar glumeam cu domnul Șucu, care a zis "tu ești constructorul Șumudică", în acest moment. Îmi doresc ca noi să facm o echipă competitivă și să fim acolo unde cred eu că ne e locul. Să fim în primele șase. Eu cred că Rapidul, în momentul de față, are un lot foarte bine structurat, care ne oferă soluții să creăm un prim '11' performant. 

Eu am văzut că sunt mulți care își dau cu părerea. Le-o respect, pentru că sunt jurnaliști sau foști fotbaliști, dar aș vrea să joc la fel de prost ca în partida cu Hermannstadt, dar să iau trei puncte. E clar că nu sunt mulțumit de joc. Cu Farul am câștigat 5-0, am luat trei puncte. Cu Hermannstadt am câștigat 1-0, am luat tot trei puncte. Unde e diferența? Poate la golaveraj, dacă vom avea nevoie vreodată. Eu cred că suntem într-un progres. 

La ce investitor există la momentul actual și la cum este organizat clubul, eu cred că oricine va veni la Rapid din sezonul viitor va trebui să ia titlul. Nu să-l ia, să se bată la titlu, că nu poți să o spui ca o certitudine. În acest sezon este foarte greu, dar de la anul cred că, indiferent dacă cu Șumudică sau fără Șumudică, cu cine o fi, atâta timp cât domnul Șucu este aici, Rapidul va trebui să se bată la titlu. 

"Nu zic că plec, dar eu știu ce se întâmplă într-un an de zile?"

Nu zic că plec, dar eu știu ce se întâmplă într-un an de zile? Eu aș sta toată viața la Rapid, n-aș pleca de aici pentru nimic în lume, indiferent de ce ofertă aș avea și de câte zerouri ar fi pe ea. Aici e casa mea, aici mă simt cel mai bine și o fac din pasiune. Pe mine, de când am venit la Rapid, nu mă interesează altceva, practic muncesc ca la fabrică. Plec de dimineață și mă întorc seara, dar o fac cu pasiune, din inimă. 

Spre 'rușinea' mea, între ghilimele, nu cred că a existat vreo altă echipă unde să pun atâta pasiune în meseria pe care o am. Rapid înseamnă enorm, dar eu șțiu... La Rapid se așteaptă rezultate, tot timpul ești în bătaia puștii. Îmi doresc din suflet să-și realizez obiectivele intermediare pe care le an anul acesta, intrarea în play-off și un parcurs cât mai lung în Cupa României. Eu mai am doi ani de contract, dacă se va continua cu mine, la anul îmi doresc din suflet să încerc să mă bat la titlu. Anul viitor încerc să câștigat campionatul sau cel puțin un trofeu.

E un contract, sunt niște clauze contractuale, trebuie să le respect. Nici nu știam de clauzele respective, le-am văzut după ce am semnat contractul. Nici nu m-a interesat, am semnat fără să mă uit. Îmi doream să ajung la Rapid. E ca atunci când vrei să-ți cumperi o mașină. Ajungi la un moment dat să-ți cumperi mașina respectivă, te urci în ea și nu mai contează nimic. Vom vedea în viitor ce se va întâmpla. Important este ca această echipă să crească, să crească valoarea jucătorilor. Și să ajungem acolo unde ne este locul, să fim în play-off, să dăm și noi culoare acestui fenomen de la noi din țară", a declarat Marius Șumudică.

Foto - Gabriel Chirea