Declarația cu care Cristi Manea a surprins pe toată lumea, după CFR Cluj - FCU Craiova 3 - 1
CFR Cluj s-a impus în duelul cu FCU Craiova din Superliga României și a urcat pe locul trei în clasament.
Campioana s-a impus prin golurile marcate de Rangelo Janga (minutul 16), Cristian Manea (minutul 33) şi Emmanuel Yeboah (minutul 67), în timp ce pentru oaspeţi a punctat George Ganea (minutul 61). CFR Cluj şi-a luat astfel revanşa după ce a fost învinsă în tur cu 3-1.
Fiecare echipă a avut câte două bare, gazdele prin Yeboah şi Karlo Muhar, iar craiovenii prin Aurelian Chiţu şi Juan Bauza.
Dan Petrescu a bifat cu acest prilej partida cu numărul 300 pe banca tehnică în Superliga României, competiţie pe care a câştigat-o de şase ori din postura de antrenor, potrivit LPF.
FCU Craiova a ajuns la şapte etape consecutive fără victorie, două egaluri şi cinci înfrângeri.
Ce a declarat Cristi Manea după CFR Cluj - FCU Craiova 3 - 1
"Era foarte greu să ne motivăm dar vreau să vă spun că sunt mândru de acest meci și sper să ajungem cât mai sus. Important este că reușim să câștigăm. Trebuie să câștigăm și la Mioveni, e foarte important.
Noi mai avem două meciuri în minus, sunt convins că vom fi acolo sus.
Am arătat bine pentru că jucăm din 3 în 3 zile și nu prea a schimbat mister jucătorii și ne-am obișnuit cu acest ritm. Eu cred că e mai bine așa", a declarat fundașul la finalul partidei la DigiSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News