VIDEO EXCLUSIV Deian Sorescu, piesa lipsă? "FCSB a suferit acolo și în toată apărarea! Poate fi o soluție pentru acel post"
Deian Sorescu este așteptat să fie prezentat oficial la FCSB în cursul zilei de astăzi, după ce vicecampioana României a bătut palma cu Rakow pentru un împrumut cu opțiune de transfer definitiv.
Sorescu a semnat deja cu FCSB. Va fi împrumutat pentru jumătate de sezon de formația poloneză Rakow, iar bucureștenii au opțiunea de a-l transfera definitiv la finalul stagiunii.
Adrian Iencsi: "Deian Sorescu își poate face treaba bine pe postul de fundaș dreapta la FCSB"
Fostul internațional Adrian Iencsi (47 de ani) nu este surprins că fostul dinamovist a ales un transfer la rivala FCSB și explică de ce Sorescu poate fi o varantă pentru FCSB în poziția de fundaș dreapta, acolo unde vicecampioana îi are acum la dispoziție pe Valentin Crețu și Alexandru Pantea.
"Nu m-a surprins. Da, Sorescu a fost un jucător important pentru Dinamo, dar să nu uităm că Dinamo, în perioada lui, nu a obținut performanțe notabile. El a devenit în scurt timp un lider. Și mie mi-au plăcut foarte mult evoluțiile lui, chiar dacă spre final au decurs într-un mod mai neplăcut lucrurile - să ne amintim și acel moment când i-a fost dat jos tricoul.
El a plecat într-un campionat mai puternic decât al nostru, dar nu mă surprinde revenirea lui în campionatul nostru și cu atât mai mult la o rivală a lui Dinamo. Până la urmă, e un jucător profesionist, iar Dinamo nu se mai află în Liga 1, ci în Liga 2, deci n-ar fi neapărat o surpriză. Nu știu dacă aș putea să-l numesc cel mai important transfer, depinde cât de util va fi Sorescu la FCSB. Depinde cât de mult se va adapta la stilul de joc, la ceea ce se vrea la FCSB.
Din câte am înțeles, ar putea fi o soluție foarte bună pentru pozițiade fundaș lateral dreapta. El poate îndeplini și acest rol, dar nu știu dacă a fost crescut și educat pentru acea poziție, nu știu dacă e profilul lui, însă, cu experiența acumulată în Polonia, și-ar putea face treaba bine. S-ar putea să fie un jucător potrivit acolo pentru că FCSB a suferit în partea dreaptă și cam în toată linia defensivă. Niciodată nu s-au sincronizat foarte bine și asta și din cauza celor doi fundași centrali, indiferent care au fost ei", a spus Adrian Iencsi, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.
- 134 de meciuri, 29 de goluri și 26 de pase decisive a strâns Sorescu în tricoul lui Dinamo
- 22 va fi numărul lui Sorescu de la FCSB, același pe care l-a avut și la Dinamo sau Rakow
Împrumutul lui Deian Sorescu la FCSB costă 150.000 de euro
Dacă Gigi Becali spunea la început că nu are de gând să mai investească bani în transferuri și acceptă doar varianta ca Deian Sorescu să fie împrumutat gratis de la Rakow, se pare că lucrurile s-au schimbat între timp, conform publicației poloneze Weszlo.
Sursa citată scrie că FCSB va plăti aproximativ 150.000 de euro pentru împrumutul lui Deian Sorescu până la vară. Clauza de transfer definitiv, care va putea fi activată până la finalul sezonului, ar fi fost stabilită la circa un milion de euro.
Deian Sorescu este cel mai scump jucător din istoria lui Rakow: polonezii au plătit 800.000 de euro celor de la Dinamo, în urmă cu un an. Pe locul secund, conform Transfermarkt, se află un alt român: fundașul Bogdan Racovițan, achiziționat iarna trecută, de la FC Botoșani, pentru 600.000 de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News