Denis Alibec, salariu de boier la Farul! A devenit cel mai bine plătit fotbalist din istoria clubului
Denis Alibec a decis să își continue cariera în România și a semnat un contract cu Farul Constanța, echipa cu care a câștigat titlul de campion în sezonul 2022/2023.
Chiar dacă a avut oferte atrăgătoare din străinătate, Alibec a ales să revină în Superliga, unde a devenit cel mai bine plătit jucător din istoria clubului.
Denis Alibec, salariu de boier la Farul! A devenit cel mai bine plătit fotbalist din istoria clubului
Denis Alibec a jucat ultima oară la Farul în sezonul 2022/2023, când a câștigat titlul de campion. Stagiunea sub comanda lui Gică Hagi a fost una de succes pentru atacantul din Mangalia, care a marcat 14 goluri și a oferit 8 pase decisive în 31 de jocuri.
Întors la malul mării, Denis Alibec a fost primit ca un rege. Conform Fanatik, vârful în vârstă de 33 de ani va avea un salariu de 10.000 euro la formația antrenată de Gheorghe Hagi și astfel va deveni cel mai bine plătit jucător din istoria clubului.
Denis Alibec: "Sunt bucuros că sunt din nou acasă!"
"Sunt bucuros că sunt din nou acasă, am revenit cu gândul de a merge acolo sus, unde ne este locul, și sperăm să începem să câștigam cât mai repede.
Cu siguranță este o nouă provocare, dar știu că putem sa realizăm lucruri mari cu această echipă, cu domnul Hagi, și cu siguranță vom arăta de ce suntem în stare.
Au fost foarte scurte (n.r - discuțiile cu Gică Hagi), mereu am ales Farul și îl voi alege întotdeauna.
Să sperăm că voi face lucruri bune, cum am făcut și în 2023 și că îmi voi recăpăta din nou pofta de a juca aici la Constanța.
Am vorbit cu câțiva dintre ei (n.r - suporteri), sunt foarte bucuroși că am revenit acasă și sper să nu îi dezamăgesc.
Cu siguranța vom câștiga multe meciuri și cu siguranța vom fi acolo sus.
Constanța, m-am întors acasă!", a declarat Denis Alibec, în videoclipul de prezentare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News