Asta au oferit FCSB și Rapid în fața a peste 26.000 de spectatori prezenți pe Arena Națională pentru un 3-3 care are toate șansele să rămână cel mai frumos meci al sezonului în fotbalul românesc.
Denis Ciobotariu a prins o seară de excepție, Daniel Bîrligea a terminat derby-ul cu un gol și o pasă decisivă, Florin Tănase s-a salvat pe final, dar nu toți actorii implicați în meci au reușit să se ridice la nivelul acestuia.
Jucătorii sub vârstă au "trădat" cauza
A fost derby-ul în care Șumudică a citit bine încercările ofensive ale adversarului în zona centrală și le-a oferit fundașilor săi laterali, Borza și Braun, șansa de a ieși în evidență în duelurile din prima parte cu Andrei Gheorghiță și David Miculescu. Iar cei doi au profitat de ziua foarte proastă prinsă de atacanții laterali ai FCSB-ului, ambii schimbați la pauză.
Trimis pe teren pentru a acoperi regula Under 21, Gheorghiță a intrat rar în ritmul unui asemenea derby, a petrecut cele 45 de minute primite din partea lui Becali fără să apară în careul advers sau să aibă tupeul necesar pentru a finaliza acțiuni pe cont propriu. O descriere care i se potrivește, de altfel, și lui David Miculescu.
Trimis pe teren la pauză, Alexandru Musi a ratat o nouă șansă de a-și repara imaginea în fața lui Gigi Becali și a fost la fel de ineficient precum Gheorghiță, omul pe care l-a înlocuit în banda stângă. Și el timorat, izolat în multe momente de Braun, a ratat o mare ocazie în final, când nu a putut trimite în poartă un balon din apropiere.
Dincolo, Andrei Borza, omul de încredere al lui Șumudică în ceea ce privește regula Under 21, a traversat și el un meci complicat. Mai întâi a degajat greșit mingea de lângă Tănase și l-a pierdut pe drum pe Cisotti la golul de 2-1 al FCSB-ului, apoi a încasat două cartonașe galbene în zece minute și a văzut ultimele minute de la cabină.
Ciobotariu și Keita, argumentele lui Șumudică
Progresul evident la lui Denis Ciobotariu, presărat cu convocarea la echipa națională pentru dubla cu Bosnia și San Marino, s-a văzut din plin și în derby-ul de duminică seara. Fiul lui Liviu Ciobotariu nu doar că a marcat două goluri cu capul, dar a avut de dus un duel permanent foarte complicat cu Daniel Bîrligea, unul care a început încă de la primele faze și care s-a terminat după schimbarea vârfului. Pe lângă aportul ofensiv ieșit din comun pentru un stoper, proaspătul internațional român a câștigat mult la capitolul plasament și devine un lider de care Șumudică are nevoie.
Om de încredere pare că devine și Kader Keita, mijlocașul adus de la CFR Cluj pe care Șumudică a avut curajul să-l trimită în teren din primul minut în locul lui Hromada. Excesiv de agresiv în unele momente, africanul a terminat partida cu foarte multe faulturi făcute, a avut un șut periculos în prima parte și a fost reponsabil, tot în prima repriză, cu scoaterea din joc a lui Cisotti și cu multe probleme aduse lui Tănase pe faza de construcție. Un închizător de meserie, tot timpul alert în fața fundașilor centrali, Keita se poate dovedi o piesă importantă în puzzle-ul vișiniu în finalul de sezon.
Note bune pot primi Christensen, pentru efortul depus, și Alex Dobre pentru incredibila energia cu care a abordat fiecare fază de atac, golul înscris pe contraatac și multitudinea de probleme pe care a reușit să o creeze în fața lui Risto Radunovic, considerat cel mai bun fundaș stânga din campionat.
Eficența lui Bîrligea, demnă de remarcat
La primul meci de la revenirea după accidentare, golgheterul FCSB-ului în acest sezon a început cu o ratare în primul sfert de oră, când șutul său cu stângul a fost blocat de Marian Aioani. Pus de data aceasta să-și măsoare forțele cu doi fundași centrali de top ai campionatului, Pașcanu și Ciobotariu, a acceptat duelurile contondente și și-a folosit instinctul de atacant pentru a-și trece numele pe lista marcatorilor. Cum? Cu o demarcare eficientă în spatele lui Braun la centrarea lui Șut din prima repriză, într-o zonă în care scăpase de cei doi paznici de până atunci.
Mai degrabă tăcut decât implicat în acțiunile ofensive purtate de Tănase și Cisotti, Bîrligea a reușit să iasă în evidență și în partea a doua, când a ieșit din nou dintre fundașii centrali adverși, l-a găsit din nou victimă pe Braun și a centrat perfect în fața porții, de unde Cisotti a înscris pentru 2-1. Practic, internaționalul român a avut doar trei momente în care și-a pus amprenta pe desfășurarea meciului și în două dintre ele a scos ceva: un gol în prima repriză și o pasă de gol în cea de-a doua.