Detaliul alarmant remarcat de Mihai Stoica la Universitatea Craiova: „E un mare semn de întrebare!”
Universitatea Craiova și Sepsi Sf. Gheorghe au remizat în prima etapă a Superligii României, 2-2.
Oltenii au condus cu 2-0 în duelul cu câștigătoarea Supercupei României, însă echipa lui Cristiano Bergodi a reușit să egaleze în minutul 87 și să obțină un punct din întâlnirea de pe „Ion Oblemenco”. Astfel, Universitatea Craiova a ajuns la al optulea meci consecutiv în care nu reușește să se impună în fața covăsnenilor.
Detaliul alarmant remarcat de Mihai Stoica la Universitatea Craiova
Mihai Stoica a analizat primul meci al rivalilor din lupta pentru titlu și a remarcat un detaliu alarmant în tabăra Universității Craiova. Managerul general de la FCSB a spus că oltenii au părut că întâmpină mari probleme fizice pe parcursul partidei, pe care crede că Sepsi ar fi meritat să o câștige.
Oficialul vicecampioanei României a spus despre jucătorii pregătiți de Laszlo Balint că „a părut că nu mai pot alerga”.
„Sepsi a avut ocazii mai multe, ar fi meritat să câştige. Cum s-a ajuns la 2-0 pentru Craiova? E un mare semn de întrebare. Craiova a părut o echipă care are mari probleme fizice. A părut că nu mai poate alerga. Unde au fost mijlocaşii centrali la cele două goluri? Pe Mateiu l-am văzut, dar l-a văzut şi VAR-ul”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Declarațiile lui Laszlo Balint după remiza din Bănie
„Am avut jocul în mână, la un moment dat am avut toate punctele, dar nu am reușit să gestionăm ultimele 20 de minute. Niște faze ușor de gestionat, goluri luate din zona mijlocașilor centrali, știam de forța celor de la Sepsi. Ar fi trebuit să câștigăm, un debut nu tocmai cum ne așteptam, dar e bun și un punct și ce este evident e că avem foarte mult de muncă.
Am fost nevoiți să îl schimbăm pe Roguljic, Gustavo a intrat foarte bine, sperăm să nu fie serioasă. Trebuie să vedem și la Ștefan Baiaram, a acuzat și el niște dureri, e greu pe această căldură, dar nu avem timp să ne lamentăm, vin foarte repede următoarele meciuri.
Nu stăpânesc detaliul, dar odată ce ai luat gol nu știu dacă se impunea acordarea cartonașului roșu, dacă mă înșel, îmi prezint scuzele. Asta a fost decizia, trebuie să ne adaptăm fără Mateiu în următoarele meciuri, se adaugă absenței lui Bancu”, a declarat antrenorul oltenilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News