VIDEO Dezvăluirea lui Andrea Compagno, din cantonamentul FCSB-ului: ”Era un vis, nu mă așteptam”

Dezvăluirea lui Andrea Compagno, din cantonamentul FCSB-ului: ”Era un vis, nu mă așteptam” Superliga

Andrea Compagno (27 de ani) a avut un sezon de excepție la FCSB, iar evoluțiile sale l-au adus în atenția lui Roberto Mancini pentru naționala Italiei.

Atacantul FCSB-ului a avut cifre impresionante, cu 20 de goluri marcate în sezonul precedent de Superligă. Chiar dacă a pierdut titlul de golgheter în ultima etapă, în fața lui Marko Dugandzic, Compagno a fost unul dintre principalii marcatori ai sezonului recent încheiat.

Italianul spune că nu se aștepta să fie pe lista preliminară pentru naționala Italiei. în cele din urmă, Mancini nu a contat pe serviciile sale.

Andrea Compagno: ”Era un vis, nu mă gândeam”

„Era vis ăsta, nu mă gândeam, era un lucru prea mare să mă gândesc la asta, a fost o mare surpriză. 

E mai ușor să nu mă gândesc la asta, mă gândesc să muncesc, să dau totul pentru echipă, pentru mine, tot binele din viața mea a fost pentru acest drum, continui să stau pe el, vedem ce urmează să vină”, a spus Andrea Compagno.

Compagno a fost transferat la FCSB în vara anului trecut, de la FCU Craiova, pentru 1,5 milioane de euro.

VIDEO - Declarațiile lui Andrea Compagno, din cantonament

La ce echipe a mai evoluat Andrea Compagno

Fotbalistul italian și-a făcut junioratul la Palermo și Catania. La seniori, de-a lungul carierei sale fotbalistice, Andrea Compagno a evoluat pentru Catania, Due Torri, Pinerolo, Argentina, Borgosesia, Nuorese, Tre Fiori, FCU Craiova și FCSB.

Cele mai multe apariții le-a bifat la echipa de pe stadionul „Ion Oblemenco”, FCU Craiova. Andrea Compagno a bifat 61 de apariții în tricoul oltenilor, în aproape 4000 de minute petrecute la club, reușind să marcheze 26 de goluri și să paseze decisiv în cinci situații diferite.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!