Dică păstrează suspansul! Ce spune despre cel de-al patrulea jucător care urmează să vină la FCSB

Dică păstrează suspansul! Ce spune despre cel de-al patrulea jucător care urmează să vină la FCSB Superliga

Nicolae Dică anunță că așteaptă întăriri la FCSB, încă un jucător se va alătura zilele acestea lotului vicecampioanei.

Gigi Becali a anunțat în urmă cu o zi transferul a patru jucători. Numele a trei dintre aceștia se știu, pentru au fost prezentați deja la echipă: mijlocașul Eduard Radaslavescu (18 ani), fundașul Radu Boboc (23 de ani), de la Farul, și mijlocașul defensiv Marco Dulca, de la Chindia.

Cel de-al patrulea însă se lasă așteptat. Nicolae Dică a vorbit și el despre viitorul transfer al „roș-albaștrilor” și a susținut că și-a dat acordul ca acesta să fie adus la echipă.

Antrenorul FCSB-ului s-a ferit însă să dea prea multe detalii, susținând doar că s-ar putea ca mutarea să fie una surprinzătoare.

„Da, să sperăm că va veni și al patrulea. Deocamdată nu este la antrenament, aștept, să vedem. Sper să se facă. Nu e treaba mea să vorbesc despre bani. Eu doar mi-am dat cu părerea despre jucător și am zis că îl vreau. Poate fi atacant, vedem.. poate aveți vreo surpriză”, a spus Nicolae Dică la conferința de presă dinaintea meciului cu CS Mioveni.

CS Mioveni și FCSB se întâlnesc, sâmbătă, de la ora 19:00, în etapa a patra din Superliga. Cele mai tari faze vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe SPORT.RO.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!