Din America, Flavius Stoican i-a dat răspunsul lui Valeriu Iftime

Din America, Flavius Stoican i-a dat răspunsul lui Valeriu Iftime Superliga

Flavius Stoican (47 de ani) a fost dorit de Valeriu Iftime la FC Botoșani, pentru a salva echipa de la retrogradare.

Botoșaniul a pierdut și meciul de pe teren propriu cu Dinamo, scor 0-2, și rămâne fără victorie după 21 de etape, cu doar nouă puncte. Chiar dacă sunt foarte aproape de retrogradare, moldovenii speră în continuare la salvare. 

Valeriu Iftime, patronul clubului, a vrut să-l readucă pe Flavius Stoican, antrenorul care a mai pregătit echipa în perioada decembrie 2022 - iunie 2023.

Doar că omul de afaceri s-a lovit de refuzul antrenorului, care ar dori să rămână la CSM Reșița, în Liga 2. Stoican i-a preluat pe bănățeni în luna august și a reușit să-i scoată pe aceștia din ”zona roșie” a clasamentului.

Flavius Stoican vrea să rămână la Reșița

Acum, Reșița are 20 de puncte și este pe locul 12, cu trei victorii și un rezultat de egalitate în ultimele patru partide.

„Momentan, mă mai bucur de câteva zile de relaxare, acum sunt în Kentucky. Este și relaxare, sunt cu soția, este și puțină muncă, fiindcă mă documentez pe la diverse școli de fotbal. Vizavi de subiect, sunt onorat că m-a căutat domnul Iftime, să vin la echipa dânsului.

Înseamnă că am făcut lucruri frumoase acolo, nu eu, mă refer la grup, că am făcut împreună, întrucât acolo s-a format o familie frumoasă.

Eu am un proiect serios la CSM Reșița. Oamenii sunt mulțumiți de munca mea, eu de ei. Chiar dacă aș avea ofertă din Liga 1, mulțumesc, apreciez, dar spun ”nu”. Eu nu părăsesc o altă echipă la jumătate drumului, avem gânduri serioase la Reșița, chiar dacă vorbim de Liga 2.

Cum spun suporterii de acolo: „Rossonerii suntem noi / Și suntem mai buni ca voi!”. Nu pot să las niște oameni că am eu acum ofertă. Avem gânduri serioase în Banat, obiective mai mari de la anul, sperăm să readucem acea zonă în prim-planul fotbalului românesc”, a spus Stoican, potrivit GSP.ro.

Stoican are un CV ”bogat”. A mai trecut pe la Dinamo II, Chindia, CS Mioveni, Dinamo București, FC Voluntari, Zimbru Chișinău, Pandurii Târgu Jiu, Poli Iași, Petrolul, Viitorul Pandurii, FCU Craiova și FC Botoșani.

Cel mai lung ”mandat” al său a fost la Poli Iași, acolo unde a antrenat între 2017 și 2019, reușind să strângă 80 de meciuri.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!