EXCLUSIV Din culisele negocierilor de la Botoșani! Cele două motive pentru care antrenorul echipei e Mihai Teja, și nu Laszlo Balint
FC Botoșani a căutat antrenor, după ce Marius Croitoru a plecat de la echipă.
Antrenorul a fost nemulțumit de o cerere a lui Valeriu Iftime: nu a fost de acord să renunțe la fiul său, David Croitoru, și a decis să plece. Acum, tânărul fotbalist este foarte aproape să semneze cu FCU Craiova, echipă care s-a despărțit de Nicolo Napoli.
Din culisele negocierilor de la Botoșani
Deși s-a zvonit că ar urma să ajungă la Botoșani Corneliu Papură, zvonurile despre el, lansate chiar de patronul Valeriu Iftime, s-au dovedit a fi doar o tactică de negociere. Prima variantă, și cea mai importantă, a fost Laszlo Balint.
Antrenorul plecat de la UTA Arad este unul dintre tacticienii care l-au ”cucerit” pe Iftime, fiind aproape de venirea la Botoșani și acum patru ani, cand într-un final a fost numit Liviu Ciobotariu în funcția de principal.
Acum însă, lucrurile păreau clare. Așa cum a anunțat www.sport.ro în exclusivitate în dimineața zilei de 9 iunie, Iftime și Balint au ajuns la un acord privind salariul, urmând să discute depre buget și transferuri.
În următoarele ore, au apărut două probleme. Deși Balint era gata să se urce în avion și să vină la Botoșani, situația s-a schimbat din cauza a doi factori. Primul este legat de nesincronizarea în legătură cu transferurile de la echipă.
Transferurile, principala problema
Iftime și-ar fi dorit să continue tactica de succes din mandatul lui Croitoru: transferuri făcute direct de antrenor, fără impresari. Balint nu a fost de acord, fiind obișnuit cu ajutorul primit din partea impresarilor, care au adus majoritatea jucătorilor al UTA.
În acest timp, Mihai Teja, care fusese chemat la discuții de Valeriu Iftime cu o zi mai devreme, ca variantă de rezervă, în cazul în care varianta Balint cade, i-ar fi propus patronului de la FC Botoșani mai mulți jucători, susțin sursele sport.ro și PRO TV.
Un telefon din Oltenia a schimbat totul
Imediat după, Laszlo Balint ar fi fost sunat de Mihai Rotaru, patronul de la Universitatea Craiova, care anterior negociase despărțirea de Laurențiu Reghecampf, așa cum v-am anunțat în exclusivitate, joi seară.
Astfel, Laszlo Balint ar putea alege drumul Olteniei, în defavoarea lui FC Botoșani. Ulterior, în doar câteva ore, Valeriu Iftime a ajuns la un acord cu Mihai Teja.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News