OFICIAL Dinamo a anunțat despărțirea de un jucător după mai bine de o lună: ”Mulțumim!”
În vârstă de 36 de ani, Gabriel de Moura s-a numărat printre jucătorii care au plecat de la Dinamo la finele sezonului precedent, după ce contractul său cu clubul a expirat.
Chiar dacă a fost printre cei mai apreciați jucători din lotul lui Zeljko Kopic, fundașul dreapta nu a avut parte de un mesaj de ”adio” din partea clubului. Acesta a venit, însă, după mai bine de o lună.
Dinamo a anunțat despărțirea de Gabriel de Mora
Pe rețelele de socializare, Dinamo a postat un mesaj stufos prin care a anunțat despărțirea de brazilianul care a rămas la club chiar și după retrogradarea în Liga 2 și a pus umărul la revenirea echipei în primul eșalon sub comanda lui Ovidiu Burcă.
În sezonul precedent au existat zvonuri potrivit cărora Gabriel de Moura ar lua în calcul inclusiv retragerea din fotbal.
„Mulțumim, Gabriel de MOURA!
3 sezoane,
3 echipamente diferite,
3 sponsori principali,
4 antrenori,
același suflet în inimile tuturor dinamoviștilor.
Gabriel Rodrigues de Moura, Gabi în familia Dinamo, încetează activitatea la clubul nostru.
Definit de o dorință arzătoare, de focul tipic Braziliei, Gabi a bifat 94 de apariții în tricourile lui Dinamo. A oferit 3 pase decisive și a marcat un gol, reușit chiar în sezonul abia încheiat, la finalul căruia Gabi a luat parte la al treilea baraj în alb și roșu.
Gabi, meci de meci, a fost pe tot terenul, alergând spre toate inimile fanilor noștri.
Mais que um jugador, o Pitbull brasileiro”, a transmis Dinamo, pe rețelele de socializare.
Sud-americanul a evoluat în România mai bine de șase ani. În sezonul 2018-2019 a jucat pentru Sepsi OSK, iar apoi au urmat Dinamo și Gaz Metan Mediaș.
Dinamo București, în această perioadă de mercato
Antrenor - Zeljko Kopic (în negocieri pentru prelungire)
Veniri - Alexandru Roșca (Șelimbăr / 25.000 de euro), Kennedy Boateng (Austria Lustenau / gratis), Cătălin Cîrjan (Arsenal / gratis), Adrian Caragea (Sassuolo / gratis), Cristian Licsandru (CS Tunari / gratis), Raul Rotund (FCU Cluj / gratis), Darius Gavrilă (promovat de la juniori), Răzvan Pașcalău (Lecce / gratis), Raul Opruț (KV Kortrijk / împrumutat), Andrei Mărginean (Sassuolo / împrumutat)
Reveniri după împrumuturi - Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia), Valentin Borcea (Tunari)
Plecări - Daniel Iglesias (CSA Steaua / gratis), Dorian Răilean (Buzău / gratis), Neluț Roșu (Oțelul / gratis), Deniz Giafer (FC Bihor / gratis), Valentin Borcea (UTA Arad / gratis), Christian Ilic (Spartak Varna / gratis), Goncalo Gregorio (Noah Erevan / gratis), Ricardo Grigore (Al Mesaimeer SC / gratis), Gabriel Moura, Răzvan Began, Quentin Bena, Edgar Ie, Darko Velkovski (contracte încheiate), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat), Denis Oncescu (CFC Argeș / împrumutat), David Irimia (Metaloglobus / împrumutat), Vlad Serafim (CS Tunari / împrumutat), Darius Gavrilă (CS Tunari / împrumutat).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News